Home Actualitate Răsfaţă-te în POST cu mâncare delicioasă | Reţete fără carne, ouă sau lactate

Răsfaţă-te în POST cu mâncare delicioasă | Reţete fără carne, ouă sau lactate

by I. B.

Postul Paştelui este cel mai lung şi mai greu de ţinut. Nu prea sunt dezlegări la peşte, iar în această perioadă cei care ţin post trebuie să mănânce doar ingrediente de origine vegetală. De aceea, ca să-ţi poţi diversifica meniul ne-am gândit să îţi oferim câteva reţete apetisante.

Dovlecei umpluţi cu tofu

dovlecei umpluti

Ingrediente: 2 dovlecei rotunzi, o cutie de brânză tofu, un ardei gras roşu, două fire de ceapă verde, o legătură de mărar, două-trei linguri de pesmet, câteva fire de busuioc, o linguriţă de sare, o lingură de ulei de măsline pentru uns tava.

Preparare: se spală dovleceii, li se taie capacele şi apoi se scobesc de miez. Într-o oală se pune apă cu puţină sare, iar când clocoteşte se adaugă dovleceii şi se opăresc 3-4 minute, după care se scot şi se strecoară. Brânza tofu se rade. Ardeiul, ceapa verde şi mărarul se toacă mărunt şi se amestecă bine cu brânza tofu în care se adaugă şi pesmetul. Se pun dovleceii umpluţi într- o tavă de ceramică unsă cu puţin ulei de măsline şi se bagă în cuptorul încălzit în prealabil, pentru 10-15 minute. Se servesc decoraţi cu frunze de busuioc.

Supă-cremă de ciuperci

supa-crema-de-ciuperci

Ingrediente: 500 g ciuperci, un morcov, o ceapă, 2 cartofi, 4-5 căţei de usturoi, 1 l supă de legume, sare, piper, 100 g margarină sau 100 ml ulei, o linguriţă de boia dulce, pătrunjel verde, zeamă de lămâie.
Preparare: se spală ciupercile sub jet de apă rece, se taie feliuţe şi se stropesc cu suc de lămâie, să nu se oxideze. Se păstrează câteva ciuperci pentru decor. Se curăţă şi se taie ceapa şi usturoiul, apoi se curăţă morcovul şi se dă pe răzătoarea mică. Se curăţă şi se taie cubuleţe cartofii. Se ia o tigaie, se pune margarina şi se rumenesc ceapa, usturoiul, ciupercile, morcovul şi cartofii. Se adaugă sare şi piper. Când legumele s-au rumenit, se iau de pe foc şi se adaugă boia dulce şi apă cât să le acopere. Se lasă la foc mic până când cartofii sunt fierţi. Apoi, legumele şi zeama se şi se mărunţesc cu blenderul. Se pune piureul într-o oală şi se adaugă supa de legume, după care se lasă să fiarbă. Se asezonează cu sare şi piper după gust. Se serveşte cu pătrunjel şi se decorează cu ciuperci feliate.

Cartofi la cuptor cu mirodenii

cartofi-al-cuptor

Ingrediente: 7-8 cartofi albi mari, o lingură de boia dulce şi una de boia iute, câte o linguriţă de rozmarin uscat, cimbru uscat, piper şi sare, 3 linguri de ulei de măsline, 3-4 căţei de usturoi pisaţi, o legătură de pătrunjel.
Preparare: se curăţă cartofii de coajă, se spală şi se taie rondele groase. Într-o pungă se pun toate mirodeniile, uleiul şi feliile de cartofi. Se leagă la gură şi se amestecă uşor, astfel încât cartofii să se îmbibe cu toate condimentele. Se pune punga la congelator 30 de minute. Apoi, se varsă conţinutul din pungă într-o tavă de ceramică şi se dă la cuptor, 30 de minute acoperită cu folie de aluminiu, apoi descoperită până se rumenesc cartofii. Se servesc calzi, cu pătrunjel tocat deasupra.

Plăcinţele cu urzici

placinte-cu-urzici
Ingrediente: pentru aluat – 200 g făină albă, 100 g făină neagră, 200 ml apă, 15 g drojdie proaspătă, o linguriţă de zahăr, sare; pentru umplutură – 500 g urzici, 200 g orez, un fir de praz.
Preparare: se face maiaua astfel: drojdia sfărâmată se amestecă bine cu 50 ml de apă călduţă şi cu o linguriţă de zahăr şi se lasă deoparte 10 minute. Se cerne făina într-un bol, în mijloc se pune maiaua, pe margine se presară sare şi se frământă un aluat elastic cu restul de apă călduţă. Dacă este nevoie, se mai pune apă. Se lasă aluatul la dospit într-un loc călduţ. Pentru umplutură, urzicile se spală bine şi se opăresc. Se scurg, se toacă mărunt şi se amestecă bine cu orezul fiert separat, cu prazul tăiat rondele subţiri şi sare după gust. Din aluat, se fac biluţe care se turtesc şi se apasă la mijloc. În adâncitura astfel formată se pune o lingură de urzici. Plăcintele se aşază într-o tavă, pe hârtie de copt, şi se dau la cuptor 40 de minute.

You may also like

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai recente

Actualitate

Economie

Stiinta

@2023 – Expres Magazin. Toate drepturile, rezervate.