Rareş Bogdan, numărul 1 pe lista PNL la alegerile europarlamentare, a votat printre primii politicieni. Rareş Bogdan a venit însoțit de soția și fiul lui, dar și de liberalii Pavel Popescu și Ionuț Stroe.

Liberalul Rareș Bogdan a declarat la iețirea de la vot că  votat pentru o Românie europeană, în cre hoții stau l pușcărie și nu în libertate.

„România este o țară a oamenilor cinstiți, este a oamenilor civilizați, a oamenilor muncitori. Am votat pentru o Românie europeană, care să rămână acolo unde este locul, o Românie care nu este dominată de infractori, de hoție, de corupție. Am votat pentru o Românie a oamenilor cu credință în Dumnezeu, o Românie care să se ridice acolo unde a fost odată. Sunt absolut convins că românii au înțeles că doar cei care votează contează și vor vota într-un număr foarte mare”, a spus Rareș Bogdan.

Rareș Bogdan, un apărător al drepturilor românilor din diasporă, spune că este îngrijorat de ceea ce se întâmplă în marile orașe europene unde sunt cozi interminabile, ceea ce arată o proastă organizare a alegerilor.

„Am văzut cu o oarecare îngrijorare ceea ce se întâmplă în aceste momente în Diaspora, în Italia, la Roma, la Torino, la Madrid, la Paris, acolo unde, din păcate, deja sunt cozi extrem de mari, procesul de vot merge foarte greu. Sper să nu se repete situația de acum patru ani și jumătate, când românii nu au putut să voteze. Eu vreau să vă mulțumesc, simt că este un val extraordinar al oamenilor care vor schimbarea și sunt foarte încrezător, mai ales că fiul meu este foarte fericit că a venit să voteze”, a spus Rareș Bogdan.

 

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.