Home Actualitate Rareș Bogdan: Cei care blochează adevărul despre Mineriada din 1990 sunt exact cei care au trimis jandarmii peste protestatarii din 10 august 2018

Rareș Bogdan: Cei care blochează adevărul despre Mineriada din 1990 sunt exact cei care au trimis jandarmii peste protestatarii din 10 august 2018

by S. Z.

Europarlamentarul PNL Rareș Bogdan scrie într-un editorial pentru EVZ că „Cei care blochează adevărul despre Mineriada din 1990 sunt exact cei care au trimis jandarmii peste protestatarii din 10 august 2018.”

„Cei care blochează adevărul despre Mineriada din 1990 sunt exact cei care au trimis jandarmii peste protestatarii din 10 august 2018. Și în 13-15 iunie, și pe 10 august, românii frumoși își cereau libertatea și doreau să trimită acasă, și de ce nu, la închisoare, niște torționari. De ce n-am primit încă satisfacție? Va dura peste 30 de ani și aflarea adevărului despre 10 august, deși îl cunoaștem cu toții?(…)

La auzul propoziției „Vrem vinovații pentru mineriada din 1990!”, liderii pesediști cască. Nu li se pare importantă. După 30 de ani de la cea mai sângeroasă mineriadă, ale cărei victime se cunosc, nu și păpușarii juridici, fumul sinistru care acoperă criminalii a reușit, parțial, să adoarmă și dorința de dreptate a unui neam pretins liber. Dar nu este vina poporului.(…)

Pe prima pagină a cărții de istorie, alături de tricolorul nostru sfânt, aș pune Imnul Golanilor. Intrigați, elevii ar întreba ce înseamnă. Într-o zi, ar afla adevărul. Iar adevărul este acesta: Alegeri fără comunişti,/ Fără nomenclatură,/ Şi nu vă temeţi de „golani”/ Fără coloratură./ Din cei care au murit aici/ Ne-am reîntors năluci/ Să nu mai fie cum a fost/ Măcelul de atunci.

Mai bine haimana,/ Decât trădător,/ Mai bine huligan,/ Decât dictator,
Mai bine „golan”,/ Decât activist,/ Mai bine mort,/ Decât comunist.”,  a scris europarlamentarul liberal Rareș Bogdan pentru EVZ.ro

You may also like

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai recente

Actualitate

Economie

Stiinta

@2023 – Expres Magazin. Toate drepturile, rezervate.