Asociaţia Română de Cosmonautică şi Aeronautică (ARCA) a realizat o primă probă de integrare a motorului Executor 2 pentru racheta Haas 2B pe standul de testare, potrivit preşedintelui ARCA, Dumitru Popescu.

„Motorul Executor 2 ne ajută să creştem viteza de dezvoltare pentru Programul Spaţial al României şi implicit pentru subprogramele rachetelor din seria Haas şi avionului IAR-111 Excelsior. În urma parteneriatului cu Agenţia Spaţială Europeană, programele ARCA au avut întârzieri, dar am reuşit să ne adaptăm, să creştem resursele umane şi acum am ajuns să lucrăm din nou la programele proprii, la capacitatea pe care o aveam la sfârşitul anului 2012. Anul 2013 a fost un tur de forţă pentru adaptarea la noile condiţii, în special în ceea ce priveşte managementul resurselor”, a afirmat Dumitru Popescu, preşedintele ARCA.

Organizaţia a luat decizia de a dezvolta motorul Executor 2, ca o alternativă rapidă şi eficientă din punct de vedere al costului, pentru racheta Haas 2B. „La începutul anului 2013, atunci când era evident că ARCA va începe colaborarea cu Agenţia Spaţială Europeană, iar resursele umane vor fi deja suprasolicitate, decizia dezvoltării unei versiuni de motor a cărei finalizare să se facă rapid, a fost una necesară. Dezvoltarea primei variante a motorului Executor continuă însă, dar resursele alocate au fost diminuate pentru 2013 şi 2014.

Timpul îndelungat de dezvoltare, datorită complexităţii, a fost considerat inacceptabil în situaţia actuală”, a spus Dumitru Popescu. Motorul Executor 2 funcţionează cu un amestec de oxigen lichid şi kerosen şi are o forţă de tracţiune în vid de 32 tone/forţă. Are o lungime de 1,7 m şi un diametru de 1 m. Greutatea totală a motorului este de 260 de kilograme. ARCA este o asociaţie neguvernamentală cu sediul la Râmnicu Vâlcea care lucrează la realizarea primului avion supersonic românesc.

Impact real

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.