Guvernele impotente care s-au perindat pe la conducerea ţării în ultimii 20 de ani au lăsat în urmă o Românie amputată, fără motoarele necesare pentru a porni inima economiei, ci doar cu palide căpuşe care acum slăbesc vizibil, pentru că nu mai au de unde suge bani nemunciţi. În final, tot amalgamul nemulţumirilor s-a concentrat în jurul Roşiei Montane, deoarece este un subiect uşor de înţeles pentru oricine: România are aur, dar îl dăm străinilor, înainte chiar de a cuantifica la cât se ridică bogăţia subsolului nostru. La fel de periculoase sunt, însă şi alte contracte păguboase pentru statul român, care ne-a obişnuit, de altfel, cu aceste concesiuni pe sub uşă, sau privatizări către fostele căpuşe ale companiilor de stat, dar subiectele cum sunt gazele de şist sau CFR Marfă sunt ceva mai grei de digerat, de aceea nu au concentrat nemulţumirea populaţiei, aşa cum a făcut-o Roşia Montană. Românii şi-au putut identifica propriile nemulţumiri cu vânzarea aurului românesc, la care sunt şi ei acţionari, într-un fel sau altul, pentru că resursele minerale ar trebui gestionate de statul român în favoarea „acţionarilor” săi, adică a oamenilor, şi nicidecum în favoarea unei găşti de profitori rămasă fără portofel.
Singura soluţie pentru ieşirea oricărui guvern din impas în această situaţie economică aproape disperată este, pur şi simplu, munca organizată. În loc ca statul român să vândă pe nimic munţi întregi de aur, iar la final să nu aibă nici bani, nici vestigii istorice, nici forţă de muncă şi nici măcar peisaj în zonă, poate ar fi mai bine să se înfiinţeze în fiecare localitate câte o societate în participaţiune publică – privată, societate susţinută de stat pentru demararea activităţii şi pentru asigurarea spaţiului necesar (doar sunt atâtea clădiri în paragină sau chiar la cheie prin localităţile româneşti, pentru care primăriile au plătit bani grei pentru renovare iar acum se uită lung la ele, cum se degradează fără să le folosească, iar în aceste spaţii să se producă exact obiectele de care este nevoie în acea zonă, pentru populaţie sau agenţii economici, şi unde localnicii să aibă şansa de a-şi găsi un loc de muncă.
Este de-a dreptul caraghios cumguvernanţii se plâng de criză şi de lipsa banilor, atâta timp cât România stă pe un munte de aur pe care vor să-l dea străinilor. Fostul director ştiinţific al Institutului Geologic Român, Justin Andrei, a atras atenţia asupra unui aspect foarte important pentru economia românească şi care ar putea aduce nu doar ieşirea din criză, ci şi prosperitate şi dezvoltare durabilă, fără împrumuturi externe şi condiţii impuse din afară. Cu o experienţă în geologie de 57 de ani, Justin Andrei crede că în zona Roşia Montană, dar şi la Bucium şi Corna se găsesc, la o adâncime de numai 150 – 300 de metri zăcăminte de aur uriaşe, cu o concentraţie de 20 – 30 de grame la tonă, în condiţiile în care concentraţia „identificată” de RMGC este de numai 1,5 grame de aur la tona de steril. Pentru a fi identificate exact aceste zăcăminte este nevoie doar de aparatură în valoare de 180.000 de euro. Prin colaborarea cu Societatea de Geologie Economică a României s-ar putea astfel, chiar în anul 2014, descoperi 10 zăcăminte de aur şi argint, majoritatea cu conţinut de peste 30 de grame la tonă şi, cel mai important, aceste zăcăminte ar putea să fie exploatate în subteran, timp de câteva secole, şi prin flotare, nu prin cianurare, fără a fi afectat mediul. Mineritul din România s-ar putea salva în cazul în care guvernanţii nu ar mai alerga după comisioane grase şi ar lua măsuri pentru ca aceste resurse minerale să fie exploatate de stat şi nu de firme străine care au ajuns în condiţii dubioase să concesioneze acest perimetru. În schimb, Guvernul continuă să concesioneze peste 6000 de perimetre companiilor străine, în timp ce românii sunt forţaţi să plece din ţară pentru a-şi întreţine familiile.
