Am numărat în trei variante, aceeași întrebare, pe care o rezum în formula de ce se înmoaie cazul Udrea, de ce sunt uitați pedeliștii bandiți? De ce, mă întreabă un simpatizant sau activist PSD, puneți sau pun redactorii voștri, întrebări despre averea lui Ponta și nu pun despre averea lui Băsescu? Răspund: știrile redactorilor mei sunt ale lor. Răspund pentru veridicitate. În ceea ce mă privește, n-am obosit să tot pun întrebări legate de împușcărierea sezonieră a unor granguri care, după ispășirea unei pedepse cu cătușe la televizor, sunt lăsați progresiv o lună  în Beciul Domnesc al poliției, apoi o altă lună în sufrageria de la domiciliu, în care n-au voie să primeasă decât persoane ”neimplicate în caz”  ( de pildă Elena Udrea îl poate primi, fie ziua, fie noaptea, pe protectorul ei Băsescu, fiindcă nu-i implicat în speță!) și apoi lăsați, lăsate, să zburde până la ”procest”, că ”procestul”, cum zic unii din satul meu, nu se ține când ți se ridică ție interesul. Scularea la proces o dă judecătorul care, și el are treburi diverse, inclusiv acelea legate de judecarea a 450 de cauze într-o zi. Mă rog, 45! Eu mă întreb, ca și tine, domnule interogator, unde se volatilizează banii furați de Elena Udrea, de, să zicem,  Traian Băsescu, de, să zicem, Victor Ponta, că toți, acuzați sau nu, dau pe dinafară de averi? Poate sunt averi  ciordite de la mine, de la tine. Dimpreună și în unison cu tine mă întreb de ce  fac un pic de mititica, mică, mică de tot, unii dintre ei, și ies miliardari, tot miliardari, fătați din gârliciul arestului Capitalei,  pe Coasta de Azur? De ce rămân putrezi de bogați, orice li s-ar întâmpla, politicienii români? De ce sunt mai bogați politicienii noștri etern bugetari decât mareu chinuiții noștri capitaliști, obligați să dea șpăgi pentru a supraviețui și găsiți apoi tot ei vinovați?

Da, ai dreptate și aveți dreptate, domnilor chestionatori, întrebându-mă unde se pleoștesc acuzațiile și cum de se sting ca niște feștile cu gaz vigilențele procurărești? De ce virilitatea punerii cătușelor se transformă încet, încet în cocă și plastilină, sfârșind într-o mângâiere? Au procurorii un zvâc sexual legislativ de moment, care apoi se înmoaie neîntreținut de-o ispită care să dureze?

Nu, nu mă interesează furturile, dacă sunt și probabil sunt, mai tare decât furturile mahărilor guvernărilor Boc, furturile mahărilor guvernărilor, tot patru la număr, ale lui Ponta? Nu vreau să se șteagă cu buretele înscrisurile pe tabla munților ale lui Flutur, cu creta oilor și nici numărătoarea știrbă a Robertei Anastase la votul în Parlament. Nu uit, n-am uitat, fiindcă spre deosebire de unii dintre voi eu am tot scris, în speranța că se va face curățenie și dreptate. Dacă se va face ceva vreau să se facă pentru toți, pentru ce a făptuit individul, vopsit liberal din pedelist, sau vopsit apărător al poporului din tâlhar de drumul mare. M-am săturat de asasini ai averii naționale scoși basma curată, după un spectacol cu tunete și fulgere proiectate din calculator. Vreau averea țării mele îndărăt și ea se află aici sau pitită prin conturi din junglele financiare ale lumii. Șacalii sunt autohtoni, iar averile, cu nițică alergătură, găsibile. Despovărați-i de averi și, dacă găsiți că e cazul, băgați-i și la pârnaie. Dar luați-le banii întâi, indiferent cum se cheamă.

Articol publicat pe ampress.ro

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.