Home Economie Privatizarea Oltchim, amânată până după ieşirea din insolvenţă

Privatizarea Oltchim, amânată până după ieşirea din insolvenţă

by Mirela Manu

Administratorul judiciar al combinatului vâlcean Oltchim, Gheorghe Piperea spune că, din punct de vedere economic, acesta este stabilizat, cu eforturi inclusiv din partea salariaţilor, pentru a-i asigura supravieţuirea până la momentul preluării Oltchim SPV de către investitorul strategic.

„Aprovizionarea cu propilenă, spre exemplu, este asigurată la un nivel minim de 4.500 de tone pe lună pentru tot anul 2014. Furnizorii de utilităţi, în special CET Govora, sunt achitaţi la zi. Societatea CET Govora, în cele nouă luni de insolvenţă, în care a furnizat electricitate la Oltchim la un minim de 43 de megawati/oră în fiecare luna, a primit plăţi de la Oltchim, în cuantum cumulat de peste 22 de milioane de euro, fără întârzieri faţă de scadenţele lunare. În condiţiile în care, înainte de insolvenţă, acelaşi furnizor, CET Govora, a vândut pe gratis energie electrică debitorului Oltchim, acumulând creanţe contra Oltchim de peste 24 de milioane de euro, au fost achitate prin sacrificarea acestei creanţe de 24 de milioane de euro pe care CET Govora o are contra Oltchim şi, implicit, a intereselor propriilor creditori şi salariaţi ai CET Govora”, a afirmat Gheorghe Piperea.

În privinţa salariaţilor şi salariilor, el a spus că cele 2.300 de persoane care încă mai lucrează la Oltchim îşi datorează locurile de munca avantajelor procedurii de insolvenţă antrenate prin eforturile sale şi ale echipei.

„Salariile, precum şi veniturile de completare pe termen de 24 de luni ale celor care au plecat în şomaj în luna iulie 2013, sunt plătite pentru că eforturile noastre de a ţine în viaţă Oltchim şi de a obţine suportul legal al autorităţilor au avut succes. Cu excepţia decalării cu două luni a plăţii salariilor, acestea se plătesc integral. Trebuie spus că îşi primesc salariile şi alte câteva mii de angajaţi în industria orizontală, ai căror patroni reuşesc să le plătească pentru că încă mai fac afaceri cu Oltchim. Pentru comunitatea locală acesta este un enorm avantaj”, a menţionat administratorul judiciar.

 

Piperea spune că nu va gestiona falimentul Oltchim

 

Gheorghe Piperea a spus că nu pregăteşte preluarea Oltchim SPV (Special Purpose Vehicle) de către un investitor anume sau de către PCC. „Acest potenţial investitor, PCC, care se află într-un consorţiu cu un fond de investiţii din Israel (Fortisssimo Capital), este doar unul dintre mai mulţi potenţiali investitori. Selecţia acelui investitor care va prelua Oltchim SPV nu este în competenţa administratorului judiciar şi, cu atât mai puţin, nu este în competenţa mea personală.

Într-o primă fază, se va constitui o comisie de preselecţie, formată exclusiv din membrii comitetului creditorilor, iar selecţia finală se va face de către adunarea creditorilor, odată cu votul asupra planului de reorganizare. Aşadar, sugestia că eu aş putea favoriza PCC este nu numai artificială, ci şi complet absurdă”, a susţinut Gheorghe Piperea.

El a subliniat că nu va gestiona un faliment la Oltchim. „Aşa cum în mod public şi în nenumărate rânduri am declarat, nu voi gestiona un faliment la Oltchim. În ziua următoare constatării că falimentul la Oltchim devine inevitabil, voi renunţa la calitatea de administrator judiciar în acest dosar. Până atunci, însă, voi continua eforturile pentru salvarea Oltchim şi, implicit, a locurilor de muncă ale celor 2.300 de persoane care încă lucrează la Oltchim, precum şi a miilor de locuri de muncă generate, în industria orizontală, de supravieţuirea Oltchim”, a afirmat administratorul judiciar Gheorghe Piperea. Se pare că privatizarea Oltchim nu a fost discutată totuşi cu reprezentanţii FMI pentru că societatea nu a işeit până acum din insolvenţă.

„Având în vedere că Oltchim se află în procedură de insolvenţă, o procedură legală din care nu poate ieşi decât fie privatizat, fie în faliment, reprezentanţii FMI nu au mai inclus în planul de discuţii cu Guvernul României subiectul Oltchim. Deci în niciun caz, asta nu înseamnă că Oltchim ar fi scos deja la fiare vechi cum se acreditează ideea. Subiectul este deja clar, Oltchim este în linie dreaptă de reorganizare şi, implicit, de privatizare. În acest sens, ministrul Andrei Gerea va fi prezent luni la Râmnicu Vâlcea, pentru a prezenta planul de măsuri care urmează să se aplice”, a precizat Cernev. La Vâlcea, ministrull Gerea şi administratorii judiciari vor prezenta planul de reorganizare, tabloul creditorilor, etapele de parcurs pentru înfiinţarea societăţii Oltchim II, ofertele de angajare pentru privatizarea combinatului şi altele.

Impact real

You may also like

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai recente

Actualitate

Economie

Stiinta

@2023 – Expres Magazin. Toate drepturile, rezervate.