Primul Muzeu de Street Art în aer liber/ Open Air Street Art Museum din România, care este găzduit de Centrul Pop-Up din Bucureşti -primul centru urban de lifestyle şi artă din ţară construit din containere maritime-, va fi deschis publicului începând de luni, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

Potrivit unui comunicat de presă remis MEDIAFAX, Strada Şelari numărul 4, din centrul istoric al Bucureştiului, devine astfel destinaţia numărul 1 în materie de artă urbană şi entertainment, la Pop-Up Urban Lifestyle Centre.

De la originalitatea construcţiei până la destinaţia sa finală, Centrul Pop-Up îşi propune să aducă împreună, în acelaşi spaţiu, diversitatea vieţii şi a artei urbane contemporane. Fiecare container din care se compune centrul va descrie, ca într-un puzzle, punctele de interes pentru oricine se recunoaşte în profilul locuitorului urban: branduri cunoscute de lifestyle, magazine, spaţii interactive şi de loisir, dar, mai ales, street art.

Protagoniştii primului Muzeu de Street Art în aer liber din România (Open Air Street Art Museum), iniţiat şi găzduit de Centrul Pop-Up, sunt tineri artişti români cunoscuţi pentru creaţiile lor de artă urbană şi artişti care lucrează cu diferite medii şi care văd în street art o formă de exprimare puternică şi provocatoare.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.