Home Actualitate Primele imagini ale tragediei din Giuleşti

Primele imagini ale tragediei din Giuleşti

by Ioana Popescu

Poliţia Română a făcut publice primele imagini de pe holul Maternităţii Giuleşti, imediat după izbucnirea incendiului.

Acestea au fost filmate de camerele de supraveghere din maternitate. În imagini a fost surprins şi momentul în care oamenii de pe holul spitalului au încercat să forţeze uşa secţiei de Reanimare, după ce au văzut fumul dens care ieşea din acea încăpere.

De asemenea, imaginile arată clar cum fumul devine din ce în ce mai dens şi pe holul maternităţii, iar la un moment dat oamenii abia se mai disting.

Secţia de Terapie intensivă, acolo unde a izbucnit incendiul şi unde erau internaţi 11 bebeluşi născuţi prematur, se află în partea dreaptă a scărilor.

Potrivit medicilor, înainte de izbucnirea incendiului, bebeluşii erau stabilizaţi şi puteau respira singuri. Ei au mai fost ţinuţi totuşi în acea secţie pentru o supraveghere mai atentă din partea medicilor.

În urma incendiului, cinci din cei 11 nou-născuţi au murit.

Foto- realitatea.net

You may also like

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai recente

Actualitate

Economie

Stiinta

@2023 – Expres Magazin. Toate drepturile, rezervate.