Vestea dezgropării rămăşiţelor lui Nicolae şi a Elenei Ceauşescu a făcut înconjurul lumii, agenţiile de ştiri şi ediţiile online ale principalelor ziare tratând pe larg subiectul.

Luând întreaga României prin surprindere, medicii legişti au exhumat, miercuri, ceea ce se crede a fi rămăşiţele dictatorului Nicolae Ceauşescu şi a soţiei sale, Elena, la solicitarea copiiilor acestora, relatează Associated Press, potrivit Realitatea.net.

După dezgropare, ginerele soţilor Ceauşescu, Mircea Oprean, le-a declarat jurnaliştilor că a recunoscut haina pe care socrul său a purtat-o în ziua execuţiei, ciuruită de gloanţe, mai scrie Telegraph.co.uk.

Testele ADN, care vor confirma dacă trupurile din Ghencea sunt cu adevărat ale Ceauşeştilor, ar putea dura până la şase luni de zile, notează şi BBC News Online.

De asemenea, AFP notează că după încheierea deshumării, la mormintele care se presupune că aparţin Ceauşeştilor s-au adunat zeci de nostalgici ai regimului comunist. „Viaţa era mai bună pe atunci, aveam tot ce ne trebuia”, a declarat o femeie care îi duce dorul dictatorului, citată de agenţia de presă.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.