Rusia „a început intervenția militară în Siria, trimițând un contingent aerian la o bază a Armatei Siriene pentru a ataca ISIS și rebelii islamiști”, anunță siteul israelian Ynet, citat de B92 și activenews.ro.

Conform aceleiași surse, piloții ruși vor ajunge și ei în Siria în următoarele zile. Diplomații occidentali afirmă că „forța expediționară rusă a ajuns deja în Siria și s-a instalat într-o bază aeriană a forțelor armate”.

„Se pare că bază se află în apropierea Damascului și va servi, ca o bază rusească de operațiuni”, arată aceeași sursă.

Site-ul israelian afirmă că „mii de soldați ruși vor ajunge în Siria, inclusiv instructori, personal logistic, tehnic dar și membri ai diviziei aeriene și piloții care vor opera avioanele”.

Site-ul notează că prezența rusă pe cerul sirian va „schimba definitiv dinamica existentă în Orientul Mijlociu”.

Articolul israelian afirmă că rușii discută cu partea siriană despre vânzarea unui pachet de avioane de luptă Mig 29 și de antrenament Yak-30, care „pot opera ca avioane de atac”.

Site-ul israelian afirmă că „Rusia nu nutrește intenții ofensive față de Israel și alte state suverane din zonă, principalul ei scop este să lupte cu ISIS și astfel să-l păstreze pe Assad la putere”.

Diplomații occidentali citați spun că Obama este conștient de intenția Rusiei de a interveni în Siria, dar „nu a emis nicio reacție”.

Mai mult, articolul afirmă că „Rusia nu este singura țară care își coordonează politica din Orientul Mijlociu cu Iranul” și că „Statele Unite au îmbrățișat această idee”.

sursa- ampress.ro

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.