Președintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, luni seară, că este neplăcut surprins de decizia Birourilor Permanente Reunite de a sabili calendarul audierii miniștrilor, dar nu și data ședinței de plen în care ar urma să fie votat noul Cabinet.

”Am demarat rundele de negocieri cu formațiunile politice parlamentare, cu grupurile parlamentare, în încercarea de formare a unei majorități, de a ne asigura că se vor derula procedurile în conformitate cu Constituția României și cu prevederile regulamentului Camerelor comune.

Am avut discuții grupul minorităților, cu reprezentanții USR, cu cei ai UDMR și cu cei ai Pro România. În cursul zilei de mâine (marți – n.r.) vom continua aceste discuții. (…)

Sunt profund neplăcut surprins de decizia Birourilor Permanente Reunite prin care s-au stabilit numai zilele de audiere în comisii a candidaților de miniștri și nu s-a stabilit și data plenului, deși prounerea noastră foarte clară a fost aceea de a se face audierea în comisii, iar ulterior plenul să aibă loc cât mai repede, propunerea noastră fiind să aibă loc fie joi, fie lunea viitoare”, a spus Ludovic Orban.

În acest context, liderul liberal i-a acuzat pe social-democrați că încearcă să tergiverseze procedurile constituționale.

”Eu nu îmi aduc aminte ca vreo decizie a Birourilor Permanente Reunite să nu se stabilească în calendarul procedurii de învestire data reuniunii plenului. Acest lucru îmi indică faptul că majoritatea PSD din Birourile Permanente Reunite încă este cantonată într-o atitudine iresponsabilă de boicot, de tergiversare și de blocare a procedurilor constituiționale”, a spus șeful PNL.

 

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.