Aproape imperceptibil, presiunea pusă pe prefectul Dumitru Nicu Cornoiu de consilierii locali ostili primarului Gigi Matei a scăzut, şi tinde să dispară cu totul. Adoptând o atitudine intransigentă în scandalul de la Primăria Râmnicu Vâlcea, reprezentantul Guvernului în teritoriu şi-a câştigat dreptul de a fi lăsat în pace. Cu micile ezitări avute pe parcursul întregului conflict între primar şi consilieri, prefectul s-a comportat consecvent, fără a da impresia vreun moment că cedează. A păstrat direcţia, fără să se abată vreun moment de la drumul ales. Până la urmă, nici măcar nu este meritul său, dacă stăm bine să ne gândim.

Prin felul în care au manageriat asaltul la adresa lui Matei, liberalii l-au ajutat pe Cornoiu să găsească argumente legale pentru a ataca în instanţa de contencios administrativ acele hotărâri de Consiliu Local, pe care le consideră ilegale. Ca niciodată, a avut de partea sa cea mai mare parte a presei locale. Cu mici excepţii, jurnaliştii au pus o presiune constantă în direcţia pe care ei o consideră corectă, criticând felul în care PNL vrea să-şi impună punctul de vedere în administraţia locală. Fără a fi vreo minte luminată a vremurilor sale, prefectul a reuşit să se situeze corect, câştigând natural sprijinul presei.

M-am tot întrebat de ce nu reuşesc liberalii vâlceni, aflaţi în plină ascensiune pe fondul crizei din PSD, să atragă simpatia jurnaliştilor. Ce le lipseşte acestor oameni, pentru a avea de partea lor presa locală? Aici trebuie căutate explicaţii chiar în istoria politicii locale.

Tradiţional, judeţul Vâlcea este unul roşu, ultimii 25 de ani fiind dominaţi de PSD. Acest partid a condus judeţul aproape fără întrerupere, iar, în tot acest timp, a avut sprijinul unei bune părţi a presei. Pe bună dreptate se spune că, atunci când PSD a avut puterea, şi presa a trăit bine pe lângă el. Şi atunci, nu trebuie să ne mirăm că PNL nu are parte de acelaşi tratament, din partea jurnaliştilor. Ajunşi la putere din când în când, liberalii au tendinţa de a acapara toate resursele, conştienţi că nu au prea mult timp la dispoziţie, pentru a se înfrupta din ele. Nu vor să împartă nimic, iar presa simte imediat acest lucru. De aceea a apărut această ostilitate, care s-a păstrat până în zilele noastre.

Adăugaţi la toate acestea lăcomia de putere manifestată de liberali la acest început de an. Amintiţi-vă de modul în care au preluat conducerea Consiliului Judeţean, fără a ţine cont de nimic, pe principiul „scopul scuză mijloacele”. Toate semnalele presei, că ceva nu este în regulă, au fost ignorate de liderii liberali, iar lucrul acesta nu avea cum să rămână nesancţionat. Abuzurile din decembrie 2014 şi ianuarie 2015 s-au reiterat acum, la Primăria Râmnicu Vâlcea. Presa nu avea cum să uite cum a fost tratată în urmă cu o jumătate de an şi, automat, face paralele între cele două crize, cea de acum şi cea de atunci. Comportamentul politic deviant al PNL în judeţul Vâlcea este sancţionat, aşadar, în mod instinctiv de jurnalişti.

În aceste condiţii, prefectul a avut terenul propice pe care să se poată desfăşura. Nu neagă nimeni că, în spatele deciziilor sale ar putea sta şi resorturi politice, din partea PSD, via UNPR. Până la urmă, a fost numit politic, şi tot politic va fi schimbat, atunci când îi va suna ceasul. Însă, fără sprijinul presei locale, care l-a sprijinit în permanenţă în demersurile sale, mai mult sau mai puţin subtil, situaţia lui Cornoiu ar fi fost mult mai complicată, la această oră. Nu am vreun dubiu că nu ar fi conştient de asta, chiar dacă, probabil, nu o va recunoaşte public niciodată.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.