Parlamentul pro-rus al Crimeii – republică autonomă din sudul Ucrainei – a votat joi în unanimitate pentru intrarea republicii în componența Federației Ruse, relatează Reuters și RIA Novosti.

Parlamentul local din Crimeea, dominat de proruşi, i-a cerut, joi dimineața, lui Vladimir Putin alipirea la Rusia, precum şi organizarea unui referendum la 16 martie în peninsula ucraineană pentru a valida această alipire, a declarat pentru AFP unul dintre oficiali, potrivit mediafax.

Alegătorii vor avea de ales între o alipire la Rusia sau o autonomie net consolidată, a precizat deputatul Grigori Ioffe. Parlamentul acestei republici autonome a prevăzut organizarea, la 30 martie, a unui referendum dar care se referă doar o simplă consolidare a autonomiei.

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a fost informat în legătură cu cererea Parlamentului local din Crimeea de a fi alipită Federaţiei ruse, a anunţat joi purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.