Breaking news:
Centrul pentru Resurse Juridice (CRJ) apreciază că OUG privind drepturile de autor este neconstituţională din cauză că intervine în domeniu fiscal fără pregătirea prealabilă a mediului social şi pentru că nu a fost convocat Parlamentul în cinci zile de la depunere, aşa cum prevede Constituţia.
Reprezentanţii CRJ arată, miercuri, într-un comunicat de presă, că OUG 58/2010 este neconstituţională şi că s-a încălcat articolul 115 din Constituţie, pentru că Parlamentul nu a fost convocat în cinci zile de când a fost depusă.
"Ghinionul este că se vor strânge mai puţini bani la bugetul sănătăţii, şomajului şi bugetul de pensii, lucru care va adânci şi mai tare criza economică", susţin reprezentanţii CRJ, potrivit Mediafax.
Guvernul va modifica săptămâna viitoare normele de aplicare a OUG 58/2010 privind contribuţiile aferente drepturilor de autor, astfel încât angajatorul, nu cetăţeanul, va fi obligat să depună declaraţiile şi să achite contribuţiile, a declarat pentru MEDIAFAX ministrul Mediului, Laszlo Borbely.
Miercuri 1 septembrie 2010, ora 19:38
Uite cine vorbeşte. Emil Boc: Politicienii să trimită la muzeul antichităţilor aroganţa
Băsescu dă startul raliului între salvări: Banii îi ia cine ajunge primul la pacient
Băsescu: Nu vreau să va sperii, dar pompierii de pe salvările SMURD sunt cei care sting incendiile
Emil Constantinescu despre Vaclav Havel: un democrat devotat cauzei drepturilor omului.
Amintiri din epoca de aur : Un dascăl care a înfrânt sistemul comunist
Putin, acuzat că şi-a internat soţia într-un azil psihiatric
Fumatul afectează memoria încă din tinereţe
Cei care fumează uită, zi de zi, aproximativ o treime din informaţie, comparativ cu cei care nu fumează. Vestea bună este că renuţarea la fumat restabileşte capacitatea persoanelor de a-şi reaminti informaţiile, readucând-o la aproape acelaşi nivel ca şi la nefumători.
A sosit momentul ca, până mai ieri eroul tuturor guvernelor şi, în mod special, eroul Preşedintelui Traian Băsescu, pe care l-a şi decorat la scenă deschisă, doctorul Raed Arafat, să ni se înfăţişeze deodată într-o nouă ipostază. Iar iniţiativa nu-i aparţine. Această imagine din ce în ce mai şocantă a creatorului SMURD este în exclusivitate opera Preşedintelui Traian Băsescu şi a partizanilor domniei sale. Care este adevăratul Raed Arafat?
Mircea Lucescu trebuie să plătească. În primul rând pentru că a decis să rămână de sărbători în România când putea să se ducă unde vedea cu ochii. Apoi pentru că şi-a văzut de treabă, nu s-a băgat în scandaluri, nu şi-a pus poalele în cap, nu şi-a tras vreo două - trei amante, şi-a crecut bine fiul. Nu în ultimul rând pentru că este un antrenor bun, pentru că a câştigat bani în mod cinstit, că nu furat şi că şi-a luat maşină bună.
Aş vrea să pot da de pământ cu toţi copiii dolofani ai revoluţiei, cu toţi şmenari care s-au cocoţat în ierarhii de putere, cu toţi învârtiţii ce s-au căpătuit pe seama revoluţiei, cu toţi inculţii şi posedaţii care îşi trâmbiţează drepturile, cu obrăznicie în stradă. Cu profitorii care îţi pun “cocoraţiile” în piept şi se proclamă instanţe ale revoluţiei. Cu toţi securiştii “de bine” care nici usturoi n-au mâncat, nici gura nu le miroase a vorbe goale. Cu batalionul de ofiţeri avansaţi la excepţional, “pentru merite deosebite”. Cu toţi împliniţii care azi pun mâna murdară pe coliva eroilor. Aş vrea să le port pică, dar nu pot.
În timp ce Sinaia, oraşul meu natal, trăieşte şi există într-un plan perfect paralel cu al meu, Craiova, oraşul unde soţia mea a făcut liceul, numai luna de pe cer nu mi-a pus-o la dispoziţie; fiindcă nu i-am cerut-o. În vreme cu cunoscuţii mei iau act – uneori, din ce în ce mai rar – că am trecut pe acasă, oameni pe care i-am văzut prima oară-n viaţă s-au dat peste cap ca echipa A3 (şi am fost vreo 25!) să se simtă ca acasă. Şi aşa a fost!
Rowan Atkinson revine în rolul celui mai simpatic agent secret, în cea mai noua comedie cu spioni, "Johnny English... se întoarce!". Spionul aflat în slujba Majestăţii Sale are o nouă misiune: trebuie să oprească un grup internaţional de asasini înainte ca aceştia să ucidă unul din liderii mondiali, declanşând astfel haos la nivel global. Astfel, Johnny English, împreună cu agenta MI-7, Pamela Head (Gillian Anderson) vor încerca să deconspire o reţea de terorişti cu legături în CIA şi KGB, asta înainte de conferinţa de presă a şefilor de state.