Ai văzut câtă lume l-a plâns, l-a bocit în hohote, unii rupându-și hainele de pe ei, pe poetul Corneliu Vadim Tudor? Incredibil, oftează la potolirea alaiului de înmormântare, prietenul meu, dascălul de țară, sosit neanunțat, ca de obicei, la mine acasă. Am tăcut fiindcă n-am știut dacă mă provoacă, dacă-i o constatare îndurerată sau râde, așa cum face adesea. N-a fost plâns poetul, zic. Românii nu-și plâng niciodată poeții. Înmormântarea, pentru a ajunge la sfinții literaturii române, a fost neobservată la Eminescu, tăcută în reculegeri puține la Blaga. Arghezi nota că la parastasul de pomenire a lui Coșbuc, la trei săptămâni de la săvârșire, în biserică erau vreo cinci inși plus popa. Nu prietene, românii nu-și plâng poeții, gazetarii (Vadim a fost un ziarist de mare talent), pamfletarii, cu sau fără frână. În schimb își plâng politicienii. Sutele, miile de oameni care au bocit în hohote, iar unii plâng acasă și acum, moartea lui Corneliu Vadim Tudor, nu varsă lacrimi pentru condeiul lui blând, când versifica despre mamă sau otrăvit, când scria despre adversari. Au bocit politicianul. Unii, mulți, l-au identificat, cu anumite pusee de îndoială, cu luptătorul pentru ei, pentru țară. Toată înmormântarea a fost a unui posibil șef de țară cum scrie amicul de pe facebook Mihai: ”Altfel, zice el cu regret, ar fi fost România dacă ajungea președinte Vadim. Când vorbea el în Parlament nu mai sufla nimeni”. Ești nebun, îl persiflează un alt cititor al AMPress, cu pseudonimul Contra, dar pe care-l suspectez că așa se numește de fapt. Contra dă de pământ cu lăudătorul lui Vadim cu intensitatea cu care plânge celălalt. Cum poți să spui că Vadim era bun de președinte? Te-ai țăcănit, moșule? Mă rog, sintetizez un pamflet nemilos.

Ce e de reținut, gândesc eu? Că lumea care l-a plâns pe poetul Vadim n-a pus în lacrimă nimic din truda, grea sau catifelată, izbutită sau nătângă a scriitorului. Numai politicianul a fost acolo, politicianul a fost pe catafalc, politicianul n-a încăput în groapă. Salvele n-au fost trase pentru un scriitor dus, ci pentru un politician care promitea că într-o săptămână bagă după gratii toți bandiții și mafioții. Vadim, cu crizele lui pe care le știm toți, a atins niște corzi sensibile și a reanimat niște speranțe. Nu poezia Mama a frânt inimile celor văzuți la coadă la priveghi, nici dialogul în versuri cu moartea. Ele au adunat poate câțiva cititori ai poetului și au pus o coroană de cuvinte peste catafalc. Grosul a fost al celor care îl credeau un izbăvitor, un prooroc, un tribun luptător cu ungurii, cu evreii o vreme, cu lăcustele bugetofage, cu Băsescu pe care ba-l sălta, ba-l înmormânta, cu americanii, cu extratereștrii.

Fac pariu că și la moartea lui Băsescu, fiindcă și el va muri într-o zi, ca noi toți, va fi înghesuială de lacrimi. Fac pariu că și la moartea politică, deja petrecută, a lui Ponta, vor lăcrima mulți care-l cred, la câtă lăudăroșenie patriotică a comis, salvatorul nației. Au murit câțiva mari scriitori și poeți în acești ani și, cu excepția unui text incolor, mereu același, al Uniunii Scriitorilor (n-am văzut unul pentru Vadim), nimeni nu suspină.

Plânsul public e ireal și nenatural, cred eu. Oamenii își plâng părinții, când pier, frații uneori, prietenii dragi. La noi, îmi povestea sora tatei, Margareta Tomescu, al cărei nepot cântă astăzi la vioara Stradivarius, că pe strada Vasile Lupu, unde locuiau ei lângă Gara de Nord, când s-a anunțat moartea lui Stalin, au ieșit de la fiecare poartă aproape, cu câteva excepții, bărbați triști și femei îndurerate. Unele boceau. Îl boceau pe Stalin. Stalin a scris și el versuri. Vadim nu e Stalin și n-a avut norocul să ajungă. E, a fost, un foarte talentat pamfletar, sabotat de lipsa lui de control. Românii îl plâng pe politicianul nenorocos, mort prematur. M-aș bucura să întâlnesc un cititor al lui Vadim care să plângă sincer, în hohote pe stradă, cum am văzut atâția azi, pe cel care a scris, a muncit, bine-rău, la strungul ăsta blestemat.

Dascălul, amicul meu, căruia i-am spus aceste lucruri, mereu colțos cu mine și cu lumea, a făcut doar adăogirea că și la moartea lui Gheorghiu Dej au plâns mulți. Da, eram elev la Vălenii de Munte și am văzut și eu, ieșind din cancelarie, cu ochii cât cepele, două profesoare. Și ele plângeau tot un politician.

Articol publicat pe ampress.ro

loading...

2 COMENTARII

  1. Spatiu publicitar:
    televiziune serioasa, cistigatoare de premii internationale, oferim servicii complete pentru transmisie de la inmormintari! Comentariile realizatorilor de mare forta morala sint gratuite!

    • foarte important, foarte important: daca ziua inmormintarii coincide cu ziua in care victoras ponta este pus sub acuzare de DNA se ofera discount semnificativ!

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.