„Panama Papers” arată cum șefi de stat, dar și alți politicieni de rang înalt, miliardari, celebrități, sportivi, precum și rețele criminale fac parte din lista de beneficiari reali a mai mult de 214.000 de societăți offshore care au fost înregistrate în 21 de paradisuri fiscale, potrivit unei anchete jurnalistice care poate fi accesată pe panamapapers.icij.org. Printre cele mai sonore nume se numără apropiați ai președintelui rus Vladimir Putin, precum și prim-ministrul islandez Sigmundur David Gunnlaugsson.

Scurgerile de informații ar aparţine uneia dintre cele mai bine ascunse companii din lume, firma de avocaţi Mossack Fonseca din Panama și aduc în prim-plan secretele financiare ale unor lideri mondiali, corporații internaționale, membri ai unor rețele de crimă organizată și oameni de afaceri controversați.

Numele a 72 de actuali sau foşti şefi de stat şi de guvern sau ale apropiaţilor lor apar în datele publicate, inclusiv dctatori acuzaţi că şi-au jefuit propriile ţări.

Printre cei care sunt implicați în schema de spălare de bani se numără și apropiați ai șefului statului rus, Vladimir Putin. Documentele arată cum rețeaua respectivă a spălat impresionanta sumă de două miliarde de dolari prin intermediul unei bănci rusești, Bank Rossia, aceeași asupra căreia Statele Unite ale Americii și Uniunea Europeană au impus sancțiuni după anexarea Crimeei de către Rusia.

„Panama Papers”, cea mai mare scurgere de informații din lume: Documentele care dezvăluie cum politicieni precum apropiați ai lui Vladimir Putin sau premierul Islandei au spălat bani prin societăți offshore.

Sumele de bani treceau prin companii offshore, iar două dintre acestea erau dirijate de către unul dintre prietenii apropiați ai lui Putin, violoncelistul Serghei Roldughin. Istoria celor doi începe în adolescență, iar muzicianul este și nașul de botez al uneia dintre fiicele lui Putin.

De altfel, o parte din banii scoși de către băncile rusești de stat care au fost ascunși prin intermediul firmelor offshore au ajuns într-o stațiune de ski unde s-a căsătorit o altă fiică a președintelui rus.

Cu toate că numele lui Putin nu apare în „Panama Papers”, datele arată că mai mulți prieteni de-ai săi au câștigat în acest fel milioane de dolari.

Nici premierul Islandei, Sigmundur Gunnlaugsson, nu scapă neșifonat de scurgerea de informații. Potrivit datelor studiate de Mossack Fonseca, acesta deținea o companie offshore prin intermediul căreia făcuse investiții de milioane de dolari în timpul crizei financiare.

Compania cu pricina, Wintris, a fost cumpărată de prim-ministru și soția sa în 2007, informație pe care nu a declarat-o în momentul în care a intrat în Parlament. Apoi, acesta a vândut jumătate de companie soției sale pentru suma de un dolar.

Gunnlaugsson s-a folosit de companie pentru a plasa investiții de milioane de dolari pe care i-a moștenit, dar acesta a declarat că nu s-a folosit de funcția sa politică pentru a conduce investițiile.

În scandal mai sunt menţionaţi şi foştii dictatori, Hosni Mubarak Moammar Gaddafi sau actualul preşedinte sirian Bashar al Assad. De asemenea, actualul lider ucrainean Petro Poroşenko s-ar fi folosit la rândul său de firma Mossack Fonseca.

Conturi offshore în Panama mai au şi şase membri ai Camerei Lorzilor, trei foşti parlamentari conservatori din Marea Britanie. Familiile a cel puţin opt actuali şi foşti membri ai Partidului Comunist Chinez au, de asemenea, averi ascunse.

Sursa- B1, Realitatea TV

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.