Fostul ministru al Culturii îşi reafirmă la REALITATEA.NET LIVE loialitatea faţă de Casa Regală. În acelaşi timp, Paleologu spune că preşedintele Băsescu ar fi putut să tacă pe acest subiect.

“Regele ajunge în curând la 90 de ani şi sunt 20 de ani pe care i-am fi putut utiliza mai bine. Eu nu cred în viitorul dinastiei acesteia după Regele Mihai. Nu văd o restaurare a monarhiei în următorii ani. Cred că respectul faţă de monarhie şi faţă de Regele Mihai e o chestiune de igienă. Domnule, vrei să te speli pe dinţi? Vrei să faci baie? Vrem să fim nişte împuţiţi, asta e. E o chestiune de igienă socială”, a declarat deputatul PDL Theodor Paleologu, la Realitatea.NET LIVE.

Theodor Paleologu a vorbit şi despre atacurile violente ale preşedintelui Băsescu la adresa Regelui Mihai. „Admiţând că moare Regele, Doamne fereşte, (Traian Băsescu, n.r.) n-o să meargă la înmormântarea lui? A mers la înmormântarea lui Adrian Păunescu şi nu se duce la cea a Regelui Mihai? E trist. Ceea ce a spus ieri (joi, n.red.) despre Prinţul Radu spun mulţi monarhişti care n-au agreau ce s-a întâmplat în Casa Regală, căsătoria, anumite afirmaţii. Eu nu-mi însuşesc felul acesta de a vorbi despre ginerele Regelui. Există o iritare a preşedintelui despre Radu Duda, sunt lucruri acumulate în timp. Preşedintele are, prin forţa lucrurilor, de-a face cu mulţi idioţi, cu mulţi pungaşi. Nu te duci la toţi să le spui „domnule, eşti un idiot, eşti un trădător”. Loialitatea mea faţă de preşedinte şi de PDL nu mă va face să spun că 2+2 fac 5″, a subliniat Paleologu.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.