Home Actualitate Pachetul de bază de servicii sanitare este gratuit pentru toți cetățenii, inclusiv pentru cei neasigurați

Pachetul de bază de servicii sanitare este gratuit pentru toți cetățenii, inclusiv pentru cei neasigurați

by Ioana Popescu

Pachetului de bază de servicii sanitare a fost pus în dezbatere publică de către ministerul Sănătății.

Eugen Nicolaescu anunță că este o primă formă, perfectibilă, pe care o supun astăzi dezbaterii publice. “Începând de mâine, domnul secretar de stat Adrian Pană, coordonatorul proiectului, vă stă la dispoziţie pentru observaţii, comentarii şi propuneri. Aşa cum am procedat şi cu privire la celelalte proiecte de acte normative, în perioada următoare vom avea discuţii pe tema pachetului de bază cu toţi partenerii din sistem”, declară Eugen Nicolaescu.

Cel mai important lucru care paote fi spus este că pachetul de bază este gratuit pentru toți cetățenii.

Până acum pacientul avea drepturi doar pe hârtie. În realitate trebuia să scoată bani din buzunar pentru orice. De acum înainte serviciile din pachetul de bază sunt clare și garantate.

În acest fel și neasigurații beneficiază de serviciile oferite în pachetul de bază. Vorbim despre 14% din populația României, despre grupuri sociale vulnerabile, expuse riscurilor:

  • fără studii sau cu studii gimnaziale, preponderent agricultori, persoane fără ocupație sau casnice.
  • cu un stil de viață (alimentație, consum de alcool) ce predispune la boli grave.

Așadar, începând cu 2014, asistența medicală se va acorda în România prin pachetul de baza, pachetul programelor naționale și pachetul de asigurări suplimentare private.

Statul se angajează să mobilizeze și să monitorizeze persoanele vulnerabile în programe de screening oncologic precum cel pentru cancer de col uterin (testare o dată la 5 ani) sau cancer colorectal (testare la 2-3 ani).

Statul se angajează să prevină, combată și monitorizeze tuberculoza (prin consult de specialitate de 3 ori pe an) și alte boli epidemice.

Statul se angajează să asigure pacienților cu probleme de sănătate mintală vizite la domiciliu, monitorizarea evoluției bolii, terapie comportamentală etc.

Statul se angajează să asigure servicii de îngrijire paliativă pentru pacienții aflați în stadiu terminal al unei boli.


LA MEDICUL DE FAMILIE

În cazul medicinei de familie pachetul de baza va avea ca obiectiv „asigurarea serviciilor esențiale (minime)”. Ce înseamnă servicii esentiale/minime la medicul de familie?

  • consultații preventive o dată pe an la copiii între 4 – 18 ani;
  • două consultații succesive pentru persoanele sănătoase între 18-39 de ani o dată la 3 ani;
  • trei consultații succesive pe an pentru toate persoanele peste 40 de ani;
  • pentru pacienții cu risc înalt de boală cardio-vasculara, cu diabet tip 2, BPOC (boala pulmonara obstructiva cronica), depresie si sindrom anxios se vor asigura la inceput 3-4 consultatii pe an si apoi 1-2 consultatii anuale in perioada monitorizarii bolii;
  • pacientii cu boli nou aparute, in episod acut, vor avea dreptul la 1-2 consultatii la medicul de familie/episod si 1-4 analize;
  • eliberarea tuturor actelor privind starea de sanatate (concediu medical, retete, scutiri pentru copii, etc.) sunt incluse in acest pachet daca pacientul se afla pe lista respectivului medic de familie.

LA SPITAL

Spitalizarea de zi, care nu dureaza mai mult de 12 ore si se realizeaza de obicei pentru investigatii/tratamente invazive, cu potential de risc sau care nu pot fi realizate in ambulatoriu din cauza lipsei medicilor sau a aparaturii.  Printre acestea sunt enumerate radioterapia, chimioterapia (dar nu pe o durata mai mare de 6 ore), dializa, terapia complexa pentru pacientii cu afectiuni psihiatrice, interventii chirurgicale care nu necesita o internare mai mare de 12/24 ore;

În cazul spitalizarii continue în pachetul de baza vor fi incluse bolile “pentru care prin serviciile prespitalicesti existente nu se poate realiza rezolvarea cazurilor”.

Într-o lista de peste 300 de diagnostice, se solicita spitalelor sa reduca gradual internarile, aceste diagnostice putand fi tratate si in afara spitalului.
Printre bolile mai frecvente trecute pe aceasta aparenta lista negativa se numara si: 

  • pneumoniile virale,
  • diabetul de tip 2 necomplicat,
  • ateroscleroza cerebrala,
  • cardiomiopatii ischemice si boli valvulare,
  • astmul,
  • ulcerul necomplicat,
  • hepatita alcoolica si pancreatita alcoolica,
  • osteoartroza,
  • diareea si infectiile intestinale,
  • hepatitele virale tip B si C, fara complicatii
  • tiroidita autoimuna,
  • bronsite si BPOC,
  • gastroenterite,
  • colecistita cronica,
  • coxartroza, gonartroza,
  • osteoporoza postmenopauza,
  • infectii urinare cu localizare nespecificata,
  • fracturi multiple de coaste,

Toate aceste boli vor putea fi tratate gratuit, in cadrul numarului de consultatii precizat mai jos, dar doar in clinicile din ambulatoriu.

LA POLICLINICA/AMBULATORIU

Ministerul a detaliat serviciile oferite pentru fiecare specialitate in parte. In cele mai multe cazuri, pachetul de baza va garanta un numar de 4 consultatii/an pentru faza cronica a bolii si 2 consultatii (initiala si de control) pentru faza acuta. De exemplu, va fi permis urmatorul numar de consultatii pentru pacientii diagnosticati cu:

•    Insuficienta cardiaca, hipertensiune severa, boli valvulare – 4 consultatii/an
•    In cadrul afectiunilor cardiovasculare operate – 5 consultatii in primul an postoperator, apoi 2 consultatii/an si incepand cu al treilea an 1 consultatie/an
•    Diabet – maxim 4 consultatii/an in faza cronica
•    Chiste ovariene, menoragii cu sau fara fibrom, scurgeri persistente – maxim 4 consultatii/an
•    Boli gastroenterologice precum diarea cronica, colon iritabil, sindrom dispeptic, etc – maxim 4 consultatii/an
•    Accidente vasculare cerebrale hemoragice si ischemice – 4 consultatii/in primul an si ulterior 2 consultatii/an
•    Alergii cronice – 4 consultatii/an
•    Majoritatea afectiunilor dermatologice – maxim 4 consultatii/an pentru faza cronica
•    Hepatite virale – 2 consultatii pentru faza acuta, 4 consultatii/an pentru boala cronica
•    Strabism la copii, detasari de retina, retinopatii – maxim 4 consultatii/an

Precizare importanta: in cazul pacientilor diagnosticati cu cancer pachetul de baza va asigura o consultatie la fiecare doua luni intr-o policlinica (in ambulatoriu), efectuarea tratamentelor si investigatiilor necesare in cadrul
Tot in cadrul pachetului de baza va fi asigurat un numar de 82 de analize si un numar de proceduri (in special ortopedice) daca acestea sunt efectuate in policlinica. De exemplu:

  • endoscopii,
  • colonoscopii,
  • indepartarea corpilor straini de pe cornee,
  • biopsia de col uterin,
  • distructii de papiloame genitale,
  • reduceri si imobilizari de fracturi de clavicula, humerus, ulnare, de radius, de femur, de peroneu, luxatii de cot, de sold, de genunchi etc.

You may also like

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai recente

Actualitate

Economie

Stiinta

@2023 – Expres Magazin. Toate drepturile, rezervate.