În sudul Italiei, pe coasta de vest, există un oraş micuţ numit Acciaroli. Cu o populaţie de aproximativ 2.000 de oameni, oraşul este domiciliul la aproximativ 300 de locuitori care au reuşit să trăiască mai mult de 100 de ani, fapt care dă de gândit oamenilor de ştiinţă. Şi acum, pentru prima dată, cercetătorilor li s-a permis accesul în oraş pentru a investiga acest fenomen.

„Suntem primul grup de cercetători cărora li s-a dat permisiunea de a studia populaţia din Acciaroli, Italia”, a declarat un membru al echipei, cardiologul Alan Maisel, de la Universitatea din California, Şcoala de Medicină San Diego.

„Scopul acestui studiu pe termen lung este de a afla de ce acest grup format din 300 de indivizi trăieşte atât de mult timp. Se vor efectua analize genetice complete şi se vor examina comportamentul, stilul de viaţă, precum dieta şi exerciţiile fizice”, explică Maisel.

„Ceea ce m-a şocat este că eu nu văd oameni care să alerge dimineaţa. Nu văd oameni activi care să facă exerciţii. Nu-i văd să înoate”, spune cardiologul, adăugând că mulţi dintre rezidenţii vârstnici sunt fumători şi au exces de greutate.

După presupunerile lor, oamenii din Acciaroli sunt posesori ai unor gene bune şi urmează o dietă extraordinară. Populaţia locală adoptă o dietă mediteraneană bogată în peşte, ulei de măsline şi rozmarin.

„Rozmarinul nu numai că este bogat în calciu, fier şi vitamina B, de asemenea, testele de laborator au constatat că are proprietăţi antioxidante şi conţine compuşi anti-inflamatorii. Studiile suplimentare sugerează că rozmarinul poate acţiona ca un agent anti-tumoral”, a declarat Giulia Aloisio Rafaiani.

„Ei folosesc rozmarin în aproape tot ce gătesc. Studiile ştiinţifice au demonstrat că această plantă previne disfuncţia cognitivă şi unele procese de îmbătrânire”, a declarat Maisel.

Un alt ingredient cheie potenţial pentru longevitate este anşoa. „Toată lumea mănâncă anşoa. Mie îmi place salata Caesar, dar nu credeam că ea mă va ajuta să trăiesc până la 110 ani”, spune Maisel.

 

Sursa: Science Alert, descopera.ro

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.