Statuia lui Mircea Vulcănescu s-a ridicat pe strada Popa Soare nr 13 în urmă cu şase luni în prezenţa primarului Sectorului 2 al Bucureştiului, Nicolae Onţanu. Doamna Măriuca, fiica sa, se plânge că un grup i-a pus gând rău statornicei aduceri aminte. Cineva nu îl iartă pe unul dintre cei mai mari români, ucis la Aiud, la nici 50 de ani. Am fost martor al multiplelor încercărilor de a reabilita memoria părintelui său, ilustrul cărturar, urmaş al lui D. Gusti. La o întâlnire cu primul ministru Radu Vasile a avut tăria să glumească despre poeziile lui Radu Mischiu. Venită de la Paris, m-a invitat odată la o masă pe Hristo Botev şi nu avea cash. Nu m-a lăsat să plătesc. Pe vremea aceea cardurile nu funcţionau în restaurantele de la noi.

Recent Academia Română a scos o ediţie omagială, în peste 3000 de pagini, a operelor sale, prin grija academicianului Eugen Simion.

“Despre aproape orice vorbea Mircea Vulcănescu, îţi dădea sentimentul că se naşte din el.“ (Constantin Noica)

Am fost martor al zbuciumatei lupte duse de neobosita Măriuca pentru reabilitarea memoriei tatălui său, culmea nerepus în drepturi de statul român.

Ce vină a avut eminentul cărturar că el a fost delegatul guvernului Antonescu, pe atunci sub secretar de stat, care a urmărit în Elveţia plata făcută de Marele Reich, până la ultima uncie, pentru petrolul românesc? Datorită şi atentei sale munci operative, Banca Naţională a României a moştenit 242 de tone de aur, prin care s-au plătit primele datorii de război URSS.

Un oficial al BNR recunoaşte acest lucru.

Citiţi Mitul aurului Băncii Naţionale!

Opriţi profanarea memoriei Martirului care avea să ne recomande: “să nu ne răzbunaţi”

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.