Expres Magazin

Populism, complicităţi şi regresul democratic

Articol de: Dan Mihalache

Dacă ne uităm la ce se întâmplă în planul societăţii, în planul democraţiei, vedem că „regimul Băsescu” – folosesc această sintagmă pentru a descrie un fenomen politic, nu neapărat cu raportare la persoană – a însemnat o schimbare fundamentală pentru ultimii 20 de ani. Democraţia, aşa cum s-a construit ea în România, se baza pe un tip de reguli, limitări şi autolimitări, care chiar dacă nu erau formalizate juridic, în Constituţie, în acte normative, erau acceptate consensual de Putere şi Opoziţie. Atât Puterea, cât şi Opoziţia acceptau că aceste „graniţe” nu pot fi încălcate.

De pildă nici un om normal la cap nu şi-ar fi putut imagina că ceea ce scrie în Constituţie legat de desemnarea primului-ministru poate fi citit şi în maniera în care Traian Băsescu a făcut-o, spunând că dacă nu e partid şi partidul nu deţine 50% plus unul din voturi, nu va desemna primul-ministru din partea unei formaţiuni care a câştigat alegerile. Nu contează cu cât, cu 32%, cu 41% sau cu 51%. Logica democratică spune că prima desemnare revine acelei forţe politice care a obşinut numărul cel mai mare de voturi. Aşa se întâmplă peste tot în lume.

Nimeni nu şi-ar fi închipuit, până la acest regim, că se poate pune în discuţie un anumit algoritm de repartizare a funcţiilor în organismele subordonate Parlamentului, algoritm pluralist, care garantează reprezentarea tuturor opţiunilor politice pe termen mediu şi lung. Era cumva o înţelegere tacită asupra acestui mecanism, fie că vorbim de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare,de Curtea de Conturi, de Consiliul Naţional al Audiovizualului şi de toate celelalte organisme. Iată că acest lucru s-a întâmplat sub majoritatea PD, iar colegilor noştri, am înţeles, la discuţia despre Curtea de Conturi, li s-a spus verde în faţă că: „Fiind şase locuri, noi luăm cinci, voi luaţi unul, că aşa vrem noi”. Şi până la urmă pediştii au luat toate locurile la Curtea de Conturi.

Nimeni nu şi-a permis utilizarea la acest nivel a instituţiilor de forţă - Parchet, DNA, ANAF – ca instrument politic, cum se întâmplă acum.

Nimeni nu şi-ar fi permis să modifice Regulamentul celor două Camere ale Parlamentului pentru a crea unui partid, născut cum s-a născut - şi Alianţa pentru România, de exemplu, a fost o disidenţă din PDSR-ul de atunci - statutul de partid parlamentar, pe care îl are astăzi UNPR-ul, care deţine funcţii Biroul Permanent de la Cameră, în Biroul Permanent la Senat, cu sprijinul Curţii Constituţionale, dar fără să fi participat în alegeri.

Şi exemplele acestor încălcări ale înţelegerii democratice ar putea continua: de pildă cu instituirea principiului „alegem până iese cine trebuie”, dacă nu reuşim să trecem o lege o dăm la adoptare tacită, dacă nu reuşim să trecem de Parlament, mergem la asumarea răspunderii guvernului. Aceasta este „moştenirea lui Traian Băsescu”. Regula de bază în România a devenit „Aşa vrem noi!”, că suntem o majoritate. Această regulă va influenţa şi ipotezele politice în eventualitatea în care USL-ul câştigă, pentru că modelul băsescian de exerciţiu al puterii, bazat pe ideea că se poate orice şi oricum, poate fi tentant şi pentru mulţi dintre militanţii noştri, că sunt de la PNL sau de la PSD. Aici va fi testul de rezistenţă pentru cei care vor fi liderii acestei construcţii: să reziste unei enorme presiuni, care va veni din partea militanţilor, hăituiţi, alergaţi cu ANAF-ul, cu Garda şi să încerce să restabilească – aceasta este miza unei viitoare guvernări – echilibrul şi limitele care trebuie să existe în funcţionarea sistemului democratic.

De ce am ajuns aici? Eu cred că nu doar datorită pediştilor, ci şi cu sprijinul celorlalte partide care s-au antrenat în această competiţie a populismului. Toţi ştiam că votul uninominal este o prostie şi că el nu va duce nici la o creştere a calităţii actului parlamentar şi că, dimpotrivă, va prezenta un număr de riscuri, inclusiv amplificarea exponenţială a corupţiei electorale şi a costurilor de campanie. Şi în ciuda acestor argumente, în această competiţie a populismului am strigat cu toţii cât mai tare că vrem ca poporul să-şi aleagă oameni, nu liste.

Pe lângă această competiţie a populismului a existat şi o foarte mare doză de complicitate în anumite chestiuni. Este vina noastră, a tuturor partidelor, că am acceptat ca Autoritatea Electorală Permanentă să fie un fel de institut de studii, nu un organism eficient care constată şi ia măsuri. Că am acceptat ca legislaţia electorală să fie oarecum permisivă gândindu-ne că sunt zone în care, nu-i aşa, lasă că ne vom descurca mai bine cu banii. Este cunoscută expresia lui Victor Ponta că „la ei sistemul a funcţionat mai bine”, care într-un fel atunci rezuma o realitate.

Complicitatea ne-a făcut să acceptăm şi alte chestiuni în care consideram că avem interese. De pildă, introducerea alegerii uninominale la preşedinţii Consiliilor Judeţene, care nu avea nicio justificare administrativă şi într-un singur tur. Acum am acceptat ca şi primarii să fie aleşi tot dintr-un singur tur pentru că ne-au spus colegi: „Domnule, dar primarii de la mine din judeţ, de care eu depind, ei vor să fie aleşi dintr-un singur tur”.

Şi prin aceste cedări, prin acest tip de complicităţi, iată ne ducem spre o zonă în care vorbim într-adevăr de o democraţie de faţadă, dar la care, din păcate, am contribuit, sigur nu în măsura lui Traian Băsescu.

Şi de aici consider că rezultă a doua provocare pentru Uniunea Social Liberală, anume de a fi consecventă anumitor principii şi viziuni despre organizarea statului şi de a nu le abandona de dragul faptului că luna aceasta în sondaje vom mai câştiga 3% sau vom mai pierde.

• 2109 afişări
• 3 comentarii

Vineri 11 noiembrie 2011, ora 23:34

Share

Comentariile voastre

Până acum au comentat 3 vizitatori. Comenteaza si tu!