Cineva mă ceartă gălăgios, în câteva fraze îngrămădite sub altele ale mele, că am greșit subiectul zilei. Argumentul cu care amicul cititor purcede la cotonogirea persoanei mele e  că toată lumea scrie despre ceva, un ceva considerat bomba zilei, iar eu desenez vrăbii pe cer și mă ocup galant de scriitorii care, în lipsa pesemne a unor biblioteci de penitenciar, s-au apucat să le scrie ei, cu un avânt care a luat-o mult înaintea talentului. Ar fi trebuit să scriu, înțeleg, despre presa aservită și despre un ziar care, cumpărat cândva de  la Cristoiu și Nistorescu, de fapt de la un al treilea care le era patron, a juns pe trasee subterane în posesiunea doamnei Udrea. Cu mita din electricitate și-ar fi cumpărat o poșetă cât trei Merțane iar restul l-ar fi investit productiv într-un ziar și două televiziuni. Cumpărându-le, madam dădea ordin, nu direct, că nu se scobora atât, ci printr-un servitor specializat, unde să pună accentul  politic jurnaliștii, pe cine să atace cu mizerii și pe cine cu bomboane fondante. Firește, Băsescu, la putere atunci, ca și acum, trebuia musai înrămat în fulgi de porumbel, iar ea înfățișată patriotic, slujind zilnic națiunea. Argații cu pix au făcut ce li s-a comandat. Dacă unuia nu-i convenea, îndreptându-și cobilița spinării, era iute pușcat afară. Afară e cam beznă și pe unde umbli dai de un fost gazetar flămând, gata să scrie orice numai să-l alimentezi lunar cu o leafă. Meseria a căzut cum n-a căzut niciodată, iar amestecul valorii cu nonvaloare a trecut printr-un mixer de omogenizare încât nici cu lupa nu mai deosebești talentul de a fi șarlatan, de talentul de a fi om de onoare. Șarlatanii, în general, cei care nu fac nazuri la un subiect care pute și-l înfulecă, nu-s dați afară, așa că-i puteți găsi pesemne și-n ziarul sau televiziunile la care faceți referire. De ce nu am scris și scriu rar, cu silă, despre subiect? Fiindcă nu mai e, de când hăul,  bomba zilei. Nu mai e nici bomba anilor. E o duhoare  asemănătoare respirației politice. Și-n politică, indivizi cu vizibilitate, împacă greu ce au zis ieri, cu ce susțin, exact pe dos, azi. Înțelegerea cu sine a domnului Șmecherescu este greu de obținut, Șmecherescu de săptămâna trecută arătându-se un vrășmaș înrăit al Șmecherescului din dimineața asta. Dușmănia lor se  petrece  din aceeași pereche de nădragi, utilizând replici ieșite pe gaura acelorași corzi vocale. Gâtlejul politic e înrudit cu gâtlejul ziaristic. Ambele suportă dulceața de șerbet și otrava de căcat cu aceeași destoinică înaripare.

Nu, domnule amic, nu e bombă că un ziar a fost cumpărat pe șest, iar ziariștii rămași în el, la noii stăpâni, scriu pe dos față de cum scriau sub alt stăpân. Argatul nu pune întrebări. Poate la 907, dar s-a terminat prost. Că Udrea a condus ziare nu-i o surpriză. A condus spre buzunare doar de ea știute, banii, purcoaiele de bani ai țării. A condus, de sub biroul băsescului, România. Ambii au furat cât nu vor imagina niciodată procurorii și ca ei au fost, în etaje mai mici, și alții. Asta fiindcă te-ai referit la Udrea ca stăpână de servitori cu pixul. Au fost și alții și vor fi în continuare. Știi de ce n-am vrut să vând AMPress? De-aia! Și știi de ce fac Muzeul Pietrei la Sângeru, devenit deja obiectiv de referință în peisajul culturii românești, doar din munca mea, refuzând orice ajutor politic și chiar ajutor de la Uniunea Europeană? Fiindcă n-am vrut să-și atârne nimeni izmenele politice pe gardul meu, nici de aici, nici de la Bruxelles.

Nu rezonezi, mă cerți,  cu știrea zilei! Că ziarele sunt vândute! Sunt atât de vândute încât au și cam dispărut! Rezonez amice, dar ce ai aflat tu azi, eu știu de ani și ani. De-aia privesc cu milă, spre confrații mei care, stăpâniți de cusurul mizeriei morale care  fermentează în ei și le împinge spre găoaza pixului fecale greu de suportat, au devenit părtași ai putregaiului. Arghezi definea ziaristul ca argat al opiniei publice. Azi mulți, poate cei mai mulți ziariști, iobagi pe câte o moșie, fiindcă rari au rămas gazetarii care-și gospodăresc pogonul lor de arătură, sunt la stăpân. Iar stăpânul e adesea certat cu adevărul. Presa e în proprietatea unora care se pot nimeri analfabeți. Dacă patronul, coborât din avionul particular, remarcă într-un titlu absența virgulei dintre subiect și predicat și o pune el, apăsat, gazetarul trebuie să pupe mâna și să ofteze admirativ. Eu n-o fac amice, păstrându-mi libertatea de a scrie. Dacă scriu prost, e doar din vina mea. În rest, s-auzim numai de bine!

sursa- ampress.ro

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.