Home Politica Năstase: Traiane, nici nu ştii, cât de mic începi să fii!

Năstase: Traiane, nici nu ştii, cât de mic începi să fii!

by Ioana Popescu

Adrian Năstase, preşedintele Consiliului Naţional al PSD, a spus tinerilor din PSD că Traian Băsescu este duşmanul lor şi va cădea din cauza furiei oamenilor. Năstase a lăudat cu faptul că PSD a avut cel mai bun guvern de după Revoluţie, iar acum are politicienii cu cele mai multe bloguri şi cele mai multe conturi pe Facebook.

Adrian Năstase a identificat duşmanul PSD în faţa tinerilor din partid. Acesta este Traian Băsescu căruia Năstase i-a transmis un mesaj: „Traiane nici nu ştii cât de mic începi să fii”.

În opinia lui Năstase, Traian Băsescu a făcut două greşeli de când este preşedinte: primul şi al doilea mandat. El a făcut un apel la tinerii din PSD: „Să îl ajutăm ca al doilea mandat să fie cât mai scurt”.

„Băsescu nu va cădea din cauza unui puci pus la cale de moguli, ci din cauza furiei oamenilor pe care i-a batjocorit. Atunci când tai salariile, tai pensiile, când minţi mereu, când te cerţi cu oamenii pe stradă, când dai palme alegătorilor tăi, când întotdeauna îţi sacrifici colegii, prietenii pentru interesul tău personal când nici echipa ta nu mai are încredere în tine, la ce te mai poţi aştepta?”, a declarat Năstase. Acesta a subliniat că este nevoie ca PSD să se întoarcă la guvernare pentru „a mai adăuga câteva pagini de speranţă, de construcţie şi de optimism”, scrie Realitatea.net

.Foto- 1235.ro

You may also like

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai recente

Actualitate

Economie

Stiinta

@2023 – Expres Magazin. Toate drepturile, rezervate.