Noua carte de istorie a Americii, “Poporul american: volumul 1”, a lui Larry Kramer, autor și activit pentru drepturile gay a stârnit un val de controverse în SUA, potrivit The Guardian.

În cartea sa autorul vorbește despre viețile secrete ale unor unor personalităţi care ar fi fost gay, precum Alexander Hamilton, George Washington, Abraham Lincoln, Mark Twain, Herman Melville sau Richard Nixon.

Deși cartea, care are 800 de pagini și pentru care a fost nevoie de 40 de ani pentru a fi scrisă, a fost promovată drept un roman, tocmai pentru a evita aceste dispute, reacțiile nu au întârziat să apară.

Istoricii sunt însă de părere că afirmațiile făcute de Kramer în această carte sunt lipsite de dovezi. Ron Chernow, un biograf al lui Alexander Hamilton, om de stat care a lucrat cu Washington şi despre care Kramer susţine că ar fi fost bisexual, dacă nu doar gay, susține că prin această carte are loc o distrugere a istoriei de dragul agendei publice.

De partea cealaltă, editorul unei reviste pentru comunitatea LGBT este de părere că „linia istorică gay merge doar până la Oscar Wilde, dar nu mai departe. Au existat pionieri înaintea noastră, dar nimeni nu a scris despre ei şi exisă un apetit pentru recuperarea unei istorii care ne-a fost ascunsă”.
sursa- B1

loading...

1 COMENTARIU

  1. Orice homosexual isi doreste sa arate ca toti sunt ca el.
    Si daca nu toti macar cei mai importanti, cei mai destepti, cei mai capabili…
    Pana la urma este si asta rezultatul unor frustrari si complexe datorate in buna parte societatii discriminatoare la adresa lor.
    Totusi, te-ai fi asteptat ca pe masura ce societatea devine mai toleranta si reactiile de genul asta sa se rareasca….

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.