Nicuşor Dan, candidatul PNL și USR la Primăria Capitalei, scrie pe Facebook că Gabriela Firea a trimis să investigheze cazul troleibuzului care a luat foc pe fostul şef al RATB, demis de ea după ce un tramvai a luat foc.

„Să trimiți un ins demis după ce un tramvai a luat foc să investigheze un troleibuz în flăcări.

Ne-a anunțat dna Firea că trimite Corpul de Control al Primăriei la STB să investigheze cazul troleibuzului care a luat foc în mers, duminică.

Șeful Corpului de control al Primăriei este Dumitru Catană, fost Președinte al Consiliului de Administrație al fostului RATB, actualul STB, pe care primărița Firea l-a demis în august 2017, când tramvaiul 25 a luat foc.

Așadar, Gabriela Firea trimite un ins demis când un tramvai a luat foc să investigheze un troleibuz în flăcări. Asta e gradul de competență în administrație promovat de primarul Capitalei, Gabriela Firea.

Bucureștiul abundă de oameni buni în profesiile lor, de experți competenți. Primăria Capitalei trebuie să deschidă porțile acestor oameni, să scăpăm de impostura, incompetență în administrația Bucureștiului, care fac din orașul nostru unul dintre cele mai înapoiate din Uniunea Europeană.”, a scris Nicușor Dan pe Facebook.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.