Home Opinie NATO ne ordonă să trecem Prutul?

NATO ne ordonă să trecem Prutul?

by Lucian Avramescu

Congresul american – e prima știre pe care o citesc în această dimineață – l-a somat pe Barack Obama să se miște mai iute cu înarmarea Ucrainei. SUA a trimis, înțeleg,  în ultima lună, niște mizilicuri de arme în Ucraina de 70  milioane de dolari. Trebuie ceva mai mult, mai iute, mai greu, musai letal. Congresmenii, democrați sau republicani, și-au dat mâna, votând la fel. Ieși la interval Obama, bagă și tu o atomică acolo, ceva consistent că  mânâncă Putin Ucraina! – strigă, cu votul lor adunat în deștele ridicate spre tavan, congresmenii. Putin, dacă va mânca lumea ca pe un sandwich, o ia și el de la margine. A mâncat Crimeea și niște raioane ucrainene pe care le-a refăcut republici sovietice, va mânca, dacă e cum zice NATO,  Republica Moldova și, când va ajunge – curând zic alarmați occidentalii –  la noi, încercând să ne ronțăie, cum au mai făcut-o, începe răzbelul. Al Treilea Mondial, îl numesc unii, fără reținere. Până va ajunge în America, războiul mondial se plictisește. Sătui de atâta mușcat din  sandwich, rușii se împacă, așa cum au mai făcut-o, cu americanii. În timpul ăsta noi am fost deja mistuiți în burdihanul războiului mondial de apărare. Vom ieși, din intestinal gros al confruntării, în forma lipicioasă pe care o ia orice produs supus digestiei animalelor mari.

În războaiele noastre, ni s-a ordonat să trecem Carpații spre a ne aduce acasă frații transilvăneni, căsăpiți de unguri și imperii vestice. Am trecut cu ”arme și flori”, întâmpinați de ardeleni la ”trecători” și am ajuns cam departe, suind opinca pe Parlamentul de la Budapesta. Mareșalul Antonescu, aliat cu nazismul lui Hitler, ne-a ordonat să trecem Prutul și să ne luăm Basarabia îndărăt. Și opincarii noștri au albit câmpurile rusești cu oasele lor, uitând să se oprească la Nistru. Antonescu, găsit criminal de război, a fost executat. Necazul e că după aia și poporul român a fost găsit vinovat și executat, sub privirile îngăduitoare și plictisite ale Occidentului, vreo 50 de ani. Au tot executat rușii la noi. Ne-au executat plăți de război de nu se mai terminau cu toate că armata română, devenită aliată cu rușii și americanii împotriva lui Hitler, a stat tot în primele rânduri, până aproape de Berlin, unde am fost retrași, câți mai eram, spre a nu fi considerați și noi învingători. Scârboasă e, uneori, istoria.

Nu-mi place Putin. Are, așa cum am mai povestit, o privire pe care, ca gazetar, am întâlnit-o în Biroul Oval de la Kremlin și am simțit că-mi îngheață sângele în instalații. Un ambasador al lui zicea mai ieri că scufundă nu știu ce vapoare dacă se enervează, iar țarul, întors din morți după vreo zece zile în care nu l-a mai văzut nimeni, a dat primul lui ordin – alarmare militară de grad înalt. Anglia trimite la Constanța un mare portavion, de ultim tip, distrugător de tot ce i se opune-n univers, se lăuda la București, ministrul de  Război al Reginei. Pe la Curtici curg lungi trenuri cu tancuri și transportoare blindate. Congresmenii americați se răstesc la Obama că se mișcă prea greoi în Ucraina și nu trimite mai repede armament letal. În Polonia și România se înghesuie arme și comandamente. Externele rusești ne anunță că suntem deja obiectiv dușman de război pentru Rusia, prin pericolul Deveselului nostru devenit avanpost american, ca atare vom fi rachetați cu prioritate.

Am făcut armata la termen redus, după facultate și eram chiar bun la trageri și la gândire tactică ofițerească. Nu mă tem de război pentru mine. Dar parcă iar ne ordonă cineva să trecem Prutul și parcă nu l-aș trece, nu pentru că n-am avea de recuperat de pe acolo niște pământuri, unele chiar capturate de surata Ucraina, dar îl trec degeaba și e posibil să revin de acolo fără picioare sau mort de tot. Nu-i pagubă că mor eu, dar mă uit la copiii școlii de peste drum cum aleargă în recreație și tare n-aș vrea să le strice cineva, rus sau american, joaca. Ca atare mă rog Dumnezeului posibil din cer, căci la ruși și americani mă rog degeaba, să nu dea cineva, prieten sau dușman, cu bomba în joaca țâncilor noștri.

Articol publciat pe ampress.ro

You may also like

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai recente

Actualitate

Economie

Stiinta

@2023 – Expres Magazin. Toate drepturile, rezervate.