| Summitul de la Varsovia care tocmai s-a incheiat are un rezultat contrar celui asteptat. Atat de romani, cat si de insisi initiatorii sai. Politica maritima a fost, pur si simplu, amanata. Pentru un alt summit. Din octombrie. La care, insa, nu vor mai participa sefii de stat. Sperantele la Marea Negara sunt minime. Cat priveste apararea terestra pe flancul estic, sudul, din care face parte Romania, este, in mod vizibil, defavorizat in raport cu nordul. Mai mult chiar, decizia luata, daca o dezbracam de termenii diplomatici, reprezinta, in esenta, o transformare oficiala a Romaniei in carne de tun NATO. |
Asa cum se poate observa cu ochiul liber de catre orice analist si asa cum, de altfel, ar trebui sa remarce analistii, in masura in care sunt liberi, cei din presa si cei din afara presei, niciuna dintre asteptarile Romaniei, astfel cum erau ele formulate chiar de catre presedintele Klaus Iohannis, nu au fost onorate la summitul NATO de la Varsovia.
Chestiunea apararii la Marea Neagra, vitala pentru NATO, dar si pentru supravietuirea, in viitor, a Romaniei, mai ales in conditiile in care, dupa anexarea Crimeei, Federatia Rusa isi dezvolta exponential flota militara, a fost pur si simplu expediata catre un alt summit. Pana atunci, practic, nu exista nicio decizie politica sau militara, la nivelul Aliantei, de natura sa schimbe lucrurile. Uniunea Europeana, zguduita dupa Brexit, cu o Mare Britanie curtata, cu care toti umbla cu manusi pentru ca nu care cumva sa se indeparteze si de NATO, este, pentru moment, incapabila sa se opuna Federatiei Ruse. Din ce in ce mai prezenta si din ce in ce mai agresiva la Marea Neagra. Pana si Turcia a facut un joc atat de duplicitar si atat de ciudat in raport cu Moscova, incat baletul ei diplomatic pare mai degraba otoman. Una peste alta, coastele Romaniei raman, pentru o perioada nedeterminata, lipsite de aparare.
Cat priveste situatia terestra, sperantele diplomatiei de la Bucuresti, daca se poate vorbi despre diplomatie, erau cele exprimate, in termeni destul de aproximativi, de catre presedintele Klaus Iohannis. Si anume crearea unei forte militare NATO, alcatuita, initial, din cateva mii de persoane, care ar urma, intr-un termen rezonabil, sa fie, substantial, intarita. Va fie creata o modesta brigada multinationala alcatuita, pana una-alta, din romani, bulgari si polonezi. Dupa cum se poate observa cu ochiul liber, statele vechii Uniuni Europene, precum si Statele Unite raman neangajate, in nume propriu, in acest proiect. De ce se intampla acest lucru?
Cum se explica faptul ca marile puteri europene si Statele Unite evita, cu dibacie, sa isi trimita militarii, pentru a face parte din brigda multinationala destinata sa apere sudul flancului estic? Explicatiile sunt doua. Si le voi spune pe sleau. Faptul ca nici Statele Unite, nici puterile vechii Europe nu participa cu militari la apararea Romaniei si a flancului sudic deconspira intentia, la o adica, a unei operatiuni de tip retractil. Cu alte cuvinte, admitand ca fortele Federatiei Ruse vor desfasura, intr-o buna zi, o ofensiva in aceasta parte a Europei, NATO isi creeaza libertatea fie de a se angaja, activand tratatul si intrand in razboi impotriva Federatiei Ruse, fie de a se dezangaja, sub motiv ca totusi fortele lor militare nu au fost atacte, iar contingentul alcatuit din militari romani, bulgari si polonezi ar fi desfasurat vreo actiune de provocare, careia armata rusa nu a facut altceva decat sa ii raspunda. S-au mai vazut, in istorie, cacealmale de acest fel. Si inca chiar recent.
O a doua semnificatie a neparticiparii principalilor aliati in acesta brigada multinationala, dar participarea lor, in schimb, in nordul flancului sudic, constituie un semnal pentru Federatia Rusa. Un semnal cat se poate de explicit. In nord, NATO se va apara cu toate fortele, in timp ce sudul este, in mod deliberat, lasat vulnerabil.
Nici mai mult, nici mai putin, ca intr-o veritabila partida de sah, asistam la o mutare de sacrificiu. Cel putin sub aspect pozitional. Aceasta concluzia este intarita prin amanarea, sine die, a solutionarii strategiei de aparare pe Marea Neagra.
Conform Tratatului de la Montreux, statele riverane, din care fac parte, ca membre NATO, Turcia Romania si Bulgaria, au dreptul sa se inarmeze pana in dinti pe Marea Neagra, creand astfel o contrapondere de temut flotei rusesti, aflata in plina expansiune. Dar iata ca Romania si Bulgaria nu sunt incurajate in acest sens. Si nu primesc sustinerea necesara atat in plan financiar, cat si in planul tehnicii de lupta. Si asta, in timp ce Ankara are o retorica dubla atat in raport cu NATO, cat si in raport cu Federatia Rusa. Semn ca visul otoman este departe de a fi disparut. La fel cum nu a disparut nici vulnerabilitatea otomana.
Si iata cum, din nou, si sub acest aspect, flancul sudic pare a fi, in mod deliberat, vulnerabilizat. Poate chiar acesta este planul. De a-i atrage pe rusi intr-un atac exercitat in sudul flancului estic, pentru ca, apoi, ei sa atace prin nord. O buna mutare pe tabla de sah geostrategica. Dar fatala pentru Romania. Care, astfel, poate fi transformata in carne de tun. Pana una-alta, arhitectii diplomatiei de la Bucuresti au esuat.
sursa – corectnews.ro
