În Râmnicu Vâlcea, toate lucrurile se fac pe jumătate. Nu există pic de viziune în abordarea dezvoltării oraşului, iar proiectele sunt scrise de parcă cineva ar vrea să scape cât mai repede de o grijă. Temele de proiectare sunt incomplete, plictisitoare şi, de cele mai multe ori, inoportune. Pe deasupra, mai este vorba şi despre o lipsă de gust înfiorătoare.
NASA descoperă apă pe Marte iar noi, la Râmnicu Vâlcea, nu reuşim să gândim o piscină în ştrandul de la Ostroveni. Înghesuim nişte clădiri într-un spaţiu şi aşa insuficient, în loc să mărim suprafaţa bazei de agrement. Este bine că se face piscină acoperită, dar nu în halul ăsta. De ce nu s-a mers mai departe, pe ideea realizării unui aqua parc modern, aşa cum vedem în alte oraşe din România? Pentru că nu am înţeles nimic din lumea în care trăim. Degeaba vedem cum fac alţii, că nu ne rămâne nimic în cap.

La fel este şi cu zona centrală. Probabil că proiectantul era aşa de plictisit, încât a desenat repede o placă de beton, a pus cu mouse-ul câţiva pomişori, un pasaj şi o parcare, şi gata. Acolo se putea gândi un adevărat centru civic, cu străzi transformate în alei de promenadă, cu cafenele, cu multă verdeaţă. Dar nu, noi trebuie să circulăm cu maşinile prin centrul oraşului, la cât este de mare.

De parcul Zăvoi, ce să mai zicem? De fapt, acolo nu se schimbă nimic. Se înlocuieşte ceva învechit cu ceva identic, de parcă de asta avea nevoie parcul, de un amfiteatru copy-paste după cel vechi, şi de nişte alei mai late. Nimic nou, inovator, care să merite deranjul. Pentru 5 milioane de euro, mi se pare cam puţin. Nici viziune, nici implicare. După cum spuneam mai devreme, se bifează un proiect, se încasează nişte bani europeni care merg la o firmă prietenă, şi gata: lumea merge mai departe, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

Piaţa centrală se reconstruieşte. De acord, va arăta mai bine decât cea veche, dar tot cu o banală hală industrială va semăna. I-a trecut, oare, cuiva prin cap că piaţa ar trebui construită în acord stilistic cu Hala Centrală, ca o continuare firească a acestei superbe construcţii, veche de 100 de ani? Putea fi luat ca exemplu Colegiul Naţional Alexandru Lahovari, unde sala de sport construită acum câţiva ani a fost realizată în aşa fel încât să se „asorteze” cu bătrânul edificiu educaţional. Proiectanţilor şi constructorilor de acum 100 de ani le păsa ce lasă în urma lor. Era o adevărată mândrie să-ţi pui numele pe o clădire frumoasă, care să-ţi dăinuie. Acum, totul se face la plezneală, să fie, ba chiar unele lucrări de construcţii din oraş au ajuns să fie supravegheate şi monitorizate de ziarişti, pentru că altfel, dine ştie, poate că s-ar dărâma centrul peste noi.

Nimic, dar absolut nimic din ce s-a construit în ultimii 20 de ani la Râmnicu Vâlcea nu are sens şi gust. Să ne mai aducem aminte de sediul Parchetului, situat strategic, în faţa primăriei? Nu cred că are sens. N-am văzut pe nicăieri prin ţară o clădire atât de urâtă şi cu pretenţii de modernism. Să mai vorbim despre mall, Billa şi alte aberaţii plantate în centrul municipiului? Inutil, răul a fost făcut, iar oraşul trebuie să trăiască pentru mulţi ani de acum înainte cu aceste cicatrici oribile pe obraji. În loc să ne oprim din această porcărie care ne sluţeşte, persistăm în prostie.

sursa-impactreal.ro

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.