Regizorul Nae Caranfil a declarat, joi seară, la premiera de gală a celui mai recent lungmetraj al său „Closer to the Moon”, că a visat filmul în toate formele posibile şi nu „se mai putea elibera de el”, afirmând că episodul jafului comunist din istoria României „merita un film de ficţiune”, scrie mediafax.

Filmul lui Nae Caranfil, având în distribuţie nume importante ale cinematografiei internaţionale, precum Vera Farmiga, nominalizată la premiile Oscar pentru rolul din „Sus, în aer/ Up in the Air”, şi Mark Strong, cunoscut pentru roluri din filme precum „Un ghem de minciuni/ Body of Lies”, „Un spion care ştia prea multe/ Tinker Tailor Soldier Spy”, „Sherlock Holmes”, se inspiră din povestea celor şase autori ai marelui jaf de la Banca Naţională, din 1959, când maşina instituţiei a fost atacată şi s-a furat echivalentul unui milion de dolari.

Covorul roşu amplasat la cinematograful din Capitală a fost acoperit de bancnote de 100 de lei, iar data pentru premiera de gală a avut şi o semnificaţie istorică, în data de 6 martie 1945 instalându-se la putere primul Guvern comunist, cel condus de Petru Groza.

Sunt unul din principalii vinovaţi ai actului din seara aceasta. Ne amintim că acum aproape şapte decenii, în această zi se instaura primul Guvern comunist. Ceea ce veţi vedea în această seară este un film românesc, care povesteşte un episod românesc, făcut de un regizor român, scris de un scenarist român (Nae Caranfil, n.r.), vorbit în engleză de actori englezi şi americani„, a afirmat regizorul Nae Caranfil, la premiera de gală a celui mai recent film al său, „Closer to the Moon”.

Nae Caranfil a declarat, pentru MEDIAFAX, că a ajuns la această poveste datorită documentarului semnat de Alexandru Solomon, „Marele jaf comunist”. „Acolo am descoperit acest episod din istorie, m-a fascinat şi m-am gândit că merită un film de ficţiune”, a precizat acesta.

De asemenea, el a declarat că producătorul filmului a dorit ca distribuţia să fie una străină, fiind vorba despre o coproducţie internaţională şi „o ambiţie de a exploata filmul pentru un public larg”.

Din start engleza trebuia să fie credibilă şi nu euro puddingul de care avem parte, uneori, în diverse producţii europene”, a completat acesta. „Pentru mine a fost o experienţă fantastică de a lucra cu această echipă minunată de actori pe care am avut-o la dispoziţie„, a mai spus Nae Caranfil, pentru MEDIAFAX.

Pe de altă parte, Nae Caranfil a susţinut că lungmetrajul „Closer to the Moon” s-a născut „greu”, având o „naştere laboriosă, la căpătul căreia însă, am mândria de a fi făcut un film care posedă ceea ce se cheamă valori hollywoodiene”. „Dar este 100% un film de autor”, a precizat acesta.

De-a lungul acestor ani, pentru că e vorba de ani de când acest film a început să se pună în mişcare, am făcut foarte multe versiuni de montaj, s-au spus foarte multe păreri, au fost foarte multe controverse şi la un moment dat am început să arăt filmul la diverşi prieteni prin diverse case pentru ca să înţeleg şi eu, să am o privire obiectivă pentru că visam filmul din toate poziţiile posibile, nu mai puteam să mă eliberez de el, (…) pentru a putea vorbi apoi despre el şi pentru ca ei să aibă o imagine cât mai clară a viziunii mele personale asupra acestei poveşti şi asupra a ceea ce vreau să fac„, a mai afirmat acesta.

Cu o audienţă numeroasă, filmul a stârnit multe râsete în sala de cinema, unul dintre momentele aplaudate de public fiind apariţia într-una din scenele filmului a lui Tudor Caranfil, tatăl regizorului Nae Caranfil.

 

 

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.