Home Justitie MOTIVAREA deciziilor din dosarul Zambaccian: Faptele soţilor Năstase, corupţie la cel mai înalt nivel, combinată cu şantaj şi falsuri

MOTIVAREA deciziilor din dosarul Zambaccian: Faptele soţilor Năstase, corupţie la cel mai înalt nivel, combinată cu şantaj şi falsuri

by George Avram

Faptele soţilor Adrian şi Dana Năstase din dosarul Zambaccian „se circumscriu corupţiei la cel mai înalt nivel, implicând persoana unui prim-ministru care şi-a folosit funcţia deţinută în statul român pentru obţinerea unor foloase”, şi au fost dublate de şantaj şi falsuri, scrie mediafax.

Instanţa supremă a dat publicităţii, vineri, motivarea deciziei prin care a dispus condamnarea soţilor Năstase şi a complicilor acestora la pedepse cu executare şi suspendare în dosarul privind importul de bunuri din China, cunoscut ca dosarul „Zambaccian”.

Judecătorii notează, în documentul citat, că faptele de corupţie ale inculpaţilor au inclus şi alte infracţiuni asimilate celor de corupţie, respectiv şantajul şi falsuri la autorităţile vamale.

„În speţă, instanţa de recurs reţine că faptele deduse judecăţii se circumscriu corupţiei la cel mai înalt nivel, implicând persoana unui prim-ministru care şi-a folosit funcţia deţinută în statul român pentru obţinerea unor foloase, patrimoniale şi nu numai, din partea unor funcţionari care au ales această cale (mai mult sau mai puţin liber) pentru a se asigura că vor ocupa în continuare funcţiile deţinute”, notează instanţa de judecată, care arată că „activitatea infracţională dedusă judecăţii nu s-a rezumat la corupţia clasică (dare şi luare de mită), ci a inclus şi alte infracţiuni, asimilate celor de corupţie (şantaj) sau în legătură directă cu acestea (spălare de bani, fals în contabilitate) ori prevăzute în legi speciale (folosirea de acte falsificate la autorităţile vamale)”.

You may also like

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai recente

Actualitate

Economie

Stiinta

@2023 – Expres Magazin. Toate drepturile, rezervate.