Moţiunea de cenzură ”Ca să reconstruim România, Guvernul Dăncilă trebuie demis de urgenţă!” a fost citită în plenul Parlamentului, votul fiind programat joi, 10 octombrie.

Conform textului moțiunii, Opoziția va propune un guvern suplu, format din maximum 15 ministere, după demiterea Cabinetului Dăncilă și ”investiții publice majore”.

”Această moţiune de cenzură porneşte de la o realitate incontestabilă. Guvernul nu mai are majoritate parlamentară şi nu mai are legitimitatea politică pentru a guverna ţara. În orice democraţie funcţională, atunci când Guvernul nu mai are susţinerea Parlamentului, prim-ministrul îşi dă demisia, fără să mai aştepte depunerea unei moţiuni de cenzură. Cel mai firesc ar fi fost ca Guvernul Dăncilă să plece imediat după votul din 26 mai, atunci când românii au dat cea mai zdravănă lecţie acestui guvern care a acţionat împotriva intereselor generale ale ţării, împotriva românilor”, se arată în textul moțiunii de cenzură.

Principalele critici la adresa guvernului Dăncilă:

Viorica Dăncilă a folosit funcția de prim-ministru ca pe ”un instrument de vendetă personală împotriva adversarilor politici”, încurajându-și colegii ”să profereze mesaje naționalist-șovine la adresa minorităților naționale” și nesancționând ”derapajele grave din discursurile pline de ură”

-„Lipsa de competenţă” sau „impotenţa guvernării”: în doi ani şi opt luni, s-au perindat prin Guvern peste 80 de miniştri, ”dintre care unii au fost de cea mai slabă calitate, numiţi nu pentru a creşte performanţele actului guvernamental, ci pentru a tranzacţiona voturi şi interese în interiorul principalului partid de guvernare”

-”guvernele PSD nu au demarat niciun proiect major pentru infrastructura românească

-lipsa acută a investiţiilor: ”sub Guvernul Dăncilă am avut cele mai slabe alocări pentru investiţii din ultimii 15 ani, raportate la Produsul Intern Brut. Dacă în anul 2008 volumul total al investițiilor raportat la PIB era de 38%, acesta a scăzut la doar 22% în prezent. Autostrăzi noi nu se construiesc, ci doar se desenează pe harta ţării şi se promit în continuare. Iar, dacă socotim datele raportate de Ministerul Finanțelor Publice pentru primele șapte luni ale anului, investițiile publice, ca procent în PIB, vor atinge în 2019 recordul negativ absolut pentru ultimele două decenii”

-alungarea investitorilor străini prin lipsa de predictibilitate a legislației economice

-înrăutățirea tuturor indicatorilor conomici

  • nerespectarea promisiunilor de construire a celor opt spitale regionale
  • tentativele de blocare a votului pentru românii din diaspora: ”Nimic nu ne garantează faptul că PSD nu-i va supune pe românii din străinătate la aceleaşi umilinţe ca la alegerile prezidenţiale din 2014 sau la alegerile europarlamentare şi referendumul din 26 mai 2019. Posibilitatea votării prin corespondenţă este aproape necunoscută de către românii din afara frontierelor, pentru că Guvernul nu i-a informat la timp pe oameni de existenţa acestei modalităţi de vot, abia legiferate.
  • lipsa eforturilor pentru combaterea infracționaliității: ”Infracţionalitatea, în loc să fie combătută, pare a fi fost stimulată, ajungându-se la situaţia inacceptabilă în care clanuri de interlopi au acţionat nestingherit, uneori chiar în complicitate cu reprezentanţi ai autorităţilor statului. Tragedia de la Caracal, dar şi multe alte cazuri din ţară sunt proba vie a acestei situaţii”

 

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.