Moartea pamfletarului Vadim

Abia am sosit la Sângeru când m-a sunat cineva din redacție să-mi spună că a murit Corneliu Vadim Tudor. Păcat. A fost un pamfletar de rar talent, sabotat cumplit doar  de absența frânei. Dacă murea acum niște ani, când pentru a nu fi ales președinte al României, mulți care-l detestau pe Iliescu au votat Iliescu, lumea, politică mai ales, respira ușurată. Acum nu mai e cazul. Înfrânt politicește de el însuși, Vadim trecea, până ieri,  drept un simplu zevzec. Acum este un mort cu notorietate, într-o Românie în care se moare mereu. Uniunea Scriitorilor nu-l va boci, așa cum nu bocește de altfel pe nimeni, neconsiderându-l de-al ei.

N-am fost în relații bune. Înainte de 89 m-a înjurat în Săptămâna, chiar și în ultimul număr, iar la apariția României Mari, mi-a făcut onoarea să mă injure iar. Asta nu l-a împiedicat ca uneori, articolele mele pe care le publicam  în România liberă a lui Băcanu, să fie reluate în revista lui, sub titlul ”Articole pe care parcă le-am scris noi”. Era efortul suprem pe care-l făcea.

Îmi pare rău c-a murit. În apa stătută a politicii dâmbovițene el făcea valuri. Valurile erau adesea din aceeași apă mizeră în care se formau, cu un plus de arțag. Dacă era viu merita replici acide. Acum merită condoleanțe pentru familie și un gând bun. N-am colaborat niciodată.  Când ne-am întâlnit întâmplător, n-am schimbat multe vorbe. Odată m-a întrebat dacă-i port pică pentru înjurături. Nu, am zis. Asta a fost tot.

Putea să mai trăiască. Era loc destul pe pământ și pentru Corneliu Vadim Tudor, un om cu destule păcate, dar și destul talent. Cu o excelentă memorie, citit, rafinat când dorea, epatând cu date și informații adesea ireale sau false, profitând de ignoranța altora, Vadim a fost – iată ce iute trecem la a fost – un pamfletar cu o înzestrare rară. Ce a făcut cu această înzestrare?

Dumneazeu să-l odihnească în pace, fiindcă aici, pe pământ, n-a avut decât războaie, cele mai multe fără pricini.(Lucian Avramescu)

sursa- ampress.ro