Home Actualitate Mircea Băsescu rămâne sub control judiciar

Mircea Băsescu rămâne sub control judiciar

by I. B.

Judecătorii Trbunalului Constanţa i-au dat o veste proastă lui Mircea Băsescu. Fratelui fostului preşedinte i s-a respins cererea de revocare a măsurii controlului judiciar. Acesta a primit şi o veste bună, pentru că poate părăsi judeţul Constanţa fără încuviinţarea instanţei, însă nu poate pleca din România.

Potrivit magistraţilor, Mircea Băsescu are obligaţia „să nu depăşească limita teritorială a României decât cu încuviinţarea prealabilă a instanţei de judecată”.

Şi în cazul lui Marian Căpăţână judecătorii au dispus menţinerea controlului judiciar şi înlocuirea măsurii prin care era obligat să nu plece din Bucureşti cu cea a obligării de a nu părăsi ţara decât cu acordul instanţei.

Sentinţele judecătorilor pot fi contestate în 48 de ore de la pronunţare.

Potrivit Agerpres, Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână au fost trimişi în judecată în iunie 2014 de către procurorii DNA, pentru trafic de influenţă şi respectiv complicitate la trafic de influenţă, iar în luna noiembrie a aceluiaşi an a început derularea procesului.

După ce au fost cercetaţi în stare de arest preventiv, judecătorii au înlocuit respectiva măsură cu cea a arestului la domiciliu.

Potrivit DNA, în perioada 20 februarie 2011 – 22 februarie 2012, Mircea Băsescu a primit suma de 250.000 de euro de la un denunţător (Florin Anghel), prin intermediul inculpatului Marian Căpăţână, în schimbul promisiunii că va interveni pe lângă magistraţii învestiţi cu soluţionarea cauzei referitoare la infracţiunea săvârşită de tatăl acestuia (Sandu Anghel), precum şi a altor cereri incidente în respectiva cauză, în scopul de a obţine o hotărâre favorabilă, fie condamnarea la o pedeapsă mai mică, fie punerea în libertate.

You may also like

1 comment

Traian Băsescu, ameninţat cu DEZVĂLUIRI: Ştiu unde au ajuns banii! | ExpresMagazin 12 august 2015 - 23:26

[…] Citeste si: Mircea Băsescu rămâne sub control judiciar […]

Reply

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai recente

Actualitate

Economie

Stiinta

@2023 – Expres Magazin. Toate drepturile, rezervate.