Istoria Luminii Sfinte de la Ierusalim este extrem de veche, datând probabil chiar de la momentul învierii lui Iisus. An de an, Patriarhul grec ordodox de la Ierusalim intră în Biserica Mormântului Sfânt din Ierusalim unde începe să se roage. Apoi, un foc se aprinde „în mod miraculos” cu ajutorul Sfântului Duh, relatează St. Peter’s List, potrivit descoperă.ro. Niciodată însă la aceeași oră.

Așadar, în sâmbăta de dinaintea Peştelui, la amiază, Patriarhul grec merge împreună cu clerul său îmbrăcat în straiele sacerdotale, urmat de Patriarhul armean cu clerul lui şi cu episcopul copţilor, într-o procesiune grandioasă şi solemnă, în jurul Mormântului Sfânt, înconjurându-l de trei ori.

Odată cu încheierea acestui ritual, Patriarhul Ortodox al Ierusalimului sau alt arhiepiscop ortodox recită rugăciunea Pogorârii Sfintei Lumini, se dezbracă de veştminte şi intră singur în mormânt. Clericul armean şi copt rămân în anticameră, unde susţin că stătea îngerul când s-a arătat femeii credincioase (Maria Magdalena) după învierea lui Iisus. Adunarea cântă în acest timp „Doamne miluieşte” până când Lumina Sfântă coboară şi aprinde candela, iar apoi Patriarhul iese din mormânt şi din anticameră, urmat de prelaţi şi rostind rugăciuni, aprinde fie 12, fie 33 de lumânări cu Lumina Sfântă.

De asemenea, pentru a respecta tradiţia, autorităţile israeliene sigilează mormântul lui Iisus , la fel cum romanii au sigilat în antichitate pentru ca discipolii Mântuitorului să nu fure cadavrul şi să susţină că a înviat. Înainte de a sigila mormântul, aceştia intră în mormânt pentru a verifica dacă există vreo sursă de foc – prezenţa unei surse ascunse pentru flacără ar însemna fraudarea miracolului.

Prima înregistrare scrisă a Luminii Sfinte datează din secolul al IV-lea, dar cronicile descriu evenimente care se întâmplau şi în primul secol.

Integral pe www.descopera.ro

 

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ