Aura Carmen Răducu, Ministrul Fondurilor Europene, a declarat luni că și-a dat demisia din Cabinetul Cioloș, la solicitarea premierului.

”La solicitarea domnului prim-ministru, îmi depun demisia din funcţia de ministru al fondurilor europene. Am acceptat să fac parte din această echipă guvernamentală cu gândul că voi reuşi să introduc o nouă abordare şi un nou tip de management în acest important domeniu al fondurilor europene”, a transmis aceasta printr-un comunicat.
”Totuşi, având în vedere nemulţumirile domnului prim-ministru legate de obiectivele pe termen scurt privind activitatea mea, la cererea domniei sale, îmi depun demisia din funcţia de ministru al fondurilor europene.Regret că nu am avut şansa de a duce la bun sfârşit acţiunile propusem, dar ramân un susţinător al politicii de coeziune, al principiilor europene şi al utilizării cât mai eficiente şi profesioniste a fondurilor europene pentru dezvoltarea economică şi socială a ţării”, mai precizează Aura Carmen Răducu în comunicat.

Este al doilea ministru din vabinetul Cioloș care își depune demisia.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.