Experienţa de viaţă a lui Milan Kundera este fără îndoială unică, un om prins între două lumi. Lumea închisă, rece şi cenuşie în care a început să creeze şi lumea plină de soare unde a putut crea fără spaimele blocajului sau ale interdictului.Nesnesitelná Lehkost Bytí în română înseamnă Insuportabila uşurătate a fiinţei, titlul unui celebru  roman scris în 1984. Roman pe care pot să-l descriu într-un singur cuvânt reîntoarcere. Kundera ne semnalează spaima eternităţii, fiecare secundă se reîntoarce, este o repetabilă povară ca să folosim metafora lui Păunescu.

În Insuportabila uşurătate a fiinţei un imperativ este cheia aflării deciziilor haotice luate de personaje, Es müß sein(Trebuie să…).

Frumuseţea haotică, neplanificată după cum spune Kundera are ca reprezentat de vârf oraşul New York, un loc unde libertatea are un aer greu de respirat care poate îţi traumatiza plămânii iar  lumina mintea. Revolta lui Kundera împotriva unei lumi confecţionate din minciună şi fals se poate observa în geniala afirmaţie că o carte interzisă este mai bună decât toate cuvintele scuipate din universităţile comuniste ale Cehoslovaciei.

Imaginea ţării este ca un lagăr unde până şi povestea unui celebru romancier urmărit de poliţia politică cehoslovacă este o victorie a liberului cuget.

Apăsarea de a trăi se vede şi în revoltătorul gând al multora, că Paradisul este câştigarea comunismului, urmat de ireversibilul  sfârşit al istoriei  şi al statului.

Un roman tulburător de o profunzime nietzschean-biblică unde singura parabolă este viaţa fără scop, insuportabil de uşoară şi neînchipuit de banală.

NR Articolo preluat de pe bookiseala.ro

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.