Michael Douglas urmează să facă radioterapie şi chimioterapie timp de opt săptămâni, după ce a fost diagnosticat cu cancer la gât, potrivit Daily Mail.

Medicii se aşteaptă ca Michael Douglas, în vârstă de 65 de ani, să se vindece complet în circa două luni, a declarat purtătorul de cuvânt al actorului pentru revista People. Niciun alt detaliu privind boala actorului nu a fost făcut public.

„Sunt foarte optimist”, a declarat Douglas pentru revista People.

Anul acesta nu a fost unul foarte bun pentru celebrul actor, fiul său, Cameron Douglas, fiind condamnat la cinci ani de închisoare pentru posesie de heroină şi trafic de cocaină şi mari cantităţi de metamfetamină.

De-a lungul unei cariere de peste patru decenii, Michael Douglas a câştigat două premii Oscar, unul în calitate de producător al filmului „Zbor deasupra unui cuib de cuci”, împreună cu Saul Zaentz, în 1976, iar celălalt pentru rolul magnatului din lumea finanţelor Gordon Gekko din filmul „Wall Street”, regizat de Oliver Stone. De altfel, actorul american şi-a reluat acest rol într-un nou film, intitulat „Wall Street: Banii sunt făcuţi să circule/ Wall Street: Money Never Sleeps”, care a avut premiera internaţională în mai, la Festivalul de la Cannes.

Michael Douglas a apărut în numeroase lungmetraje, precum „Idilă pentru o piatră preţioasă” şi „Wonder Boys”, însă rolul care l-a propulsat a fost cel al inspectorului de poliţie Steve Keller, pe care l-a interpretat în cele 98 de episoade ale serialului de televiziune „Străzile din San Francisco”, difuzat de postul ABC între anii 1972 – 1976.

Douglas a primit, totodată, premiul pentru întreaga carieră din partea Institutului de Film American, în 2009, dar şi un premiu Cesar onorific, în 1998, şi un Glob de Aur pentru întreaga activitate, în 2004.

De asemenea, Michael Douglas a primit titlul de Mesager al Păcii din partea Organizaţiei Naţiunilor Unite, în anul 1998.

Michael Douglas este fiul actorului Kirk Douglas şi al Dianei Dill şi este căsătorit cu actriţa galeză Catherine Zeta-Jones.

Foto- http://www.odt.co.nz

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.