Restaurarea Mănăstirii Comana, din Giurgiu, nu va fi gata în toamna acestui an, pentru că firmele Romconstruct și UTI au executat doar o treime din lucrare, scrie sursazilei.ro.

Proiectul, în valoare de 2 milioane de euro, este executat cu bani europeni, în cadrul Programul Operațional Regional 2007-2013. În 2011, Consiliul Județean Giurgiu a scos la licitație contractul pentru lucrările de restaurare și valorificare turistică a Mănăstirii Comana, pentru suma de aproximativ 21 milioane de lei. Asocierea Romconstruct-UTI Construction, firme controlate de fostul finanțator al FC Dinamo, Vasile Turcu, respectiv de Tiberiu Urdăreanu, a oferit un preț de aproximativ 9,9 milioane de lei, fără TVA, pentru lucrările de restaurare a Mănăstirii Comana și a câștigat licitația.

Au trecut doi ani, dar Mănăstirea Comana arată mai rău ca la începutul lucrărilor. Mihail Muscariu, Arhimandrit la Mănăstirea Comana, a explicat pentru Sursa Zilei că încă din 2009, reprezentanții bisericii au semnat un parteneriat cu Consiliul Județean Giurgiu, pentru lucrările de restaurare, apoi s-a făcut proiectul, s-a aprobat finanțarea europeană, iar proiectul propriu-zis a fost demarat în 2011. Așadar, aproape cinci ani în care nu s-a făcut mai nimic. Muncitorii lucrează haotic, au început cu decopertarea tuturor obiectivelor Mănăstirii Comana, dar nu au finalizat nimic, mai spune prelatul mănăstirii.

Noi avem biserica separat, turnul clopotniță separat, chiliile separat plus alte anexe. S-a decopertat toată mănăstirea, tot este la roșu, sperăm să nu fie blocat proiectul. De la Paște până la 1 Iulie niciun muncitor nu a mișcat nimic, lucrările au fost sistate

Mihail Muscariu
Arhimandrit Mănăstirea Comana

Integral pe sursazilei.ro.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.