Home Actualitate Merkel: Refugiaţii se vor întoarce în ţările lor după terminarea războaielor. Au rezidență temporară

Merkel: Refugiaţii se vor întoarce în ţările lor după terminarea războaielor. Au rezidență temporară

by George Avram

Cancelarul Angela Merkel a încercat sâmbătă să tempereze criticile tot mai virulente la adresa politicii sale a uşilor deschise faţă de refugiaţi, insistând că solicitanţii de azil originari din Siria şi Irak se vor întoarce acasă după încheierea războaielor din ţările lor, relatează Reuters online.

Merkel – în pofida faptului că pare tot mai izolată din cauza acestei politici – a rezistat unor presiuni pe care conservatorii le-au exercitat asupra sa în vederea unei limitări a afluxului de refugiaţi sau închiderii frontierelor Germaniei, o ţară în care anul trecut a sosit un număr-record, de 1,1 milioane de migranţi.

„Este necesar să le spunem oamenilor că este vorba despre un statut de rezidenţă temporară şi că ne aşteptăm ca odată ce va fi pace în Siria din nou, odată de SI va fi fost înfrânt în Irak, vă veţi întoarce în ţara voastră de origine ştiind că aţi câştigat”, a declarat ea la un miting al membrilor CDU în landul Mecklenburg-Pomerania de Vest, potrivit Mediafax, scrie ampress.ro

Merkel a declarat că – în pofida eforturilor în vederea integrării refugiaţilor şi ajutorului care le este acordat – este important să sublinieze că aceştia au primit permisiunea să rămână în Germania pentru o perioadă limitată de timp.

 

 

 

You may also like

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai recente

Actualitate

Economie

Stiinta

@2023 – Expres Magazin. Toate drepturile, rezervate.