Home Politica Laura Codruța Kovesi: E o chestiune de timp până când va fi prins

Laura Codruța Kovesi: E o chestiune de timp până când va fi prins

by S. C.

Procurorul-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi , a declarat la Europa FM că  Sebastian Ghiță este cercetat în mai multe dosare, unele dintre ele  nepublice.

Cred că este o chestiune de timp până când Sebastian Ghiță va fi prins„, a declarat Laura Codruta Kovesi.

Intrebată dacă SRI a sesizat DNA cu privire la faptele lui Sebastian Ghiță,  Kovesi a spus:

Sigur că da. O parte din dosarele care sunt publice au legatură cu aceste contracte. In investigațiile pe care le avem acum în lucru la Serviciul teritorial Ploiești sunt verificate alte contracte. Nu pot să vă confirm acum ce contracte verificăm. Când o să putem să facem publice aceste informații, o să le facem. In acest moment doar ce este pe rolul instanțelor de judecată putem face pulic. In unele dosare (care-l privesc pe Sebastian Ghita) a existat o colaborare cu SRI, dar pâna la decizia Curții Constituționale. A existat o colaborare institutionala , înainte de decizia Curtii Constitutionale privind măsurile de supraveghere tehnică.”

 

Pe de alta parte, sefa DNA a declarat ca Sebastian Ghita n-a participat niciodata la intalnirile sale cu sefii SRI.

„Nu am avut intalniri private cu Sebastian Ghita. Si nu a participat niciodata la discutii institutionale.”

 

You may also like

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai recente

Actualitate

Economie

Stiinta

@2023 – Expres Magazin. Toate drepturile, rezervate.