Preşedintele ceartă alegătorii din Moldova că nu şi-au făcut case acolo unde trebuie, premierul este huiduit şi bătut cu ouă, ploile cresc cota apelor peste limita de rezistenţă a digurilor şi condiţiile FMI scad puterea de rezistenţă a românului în faţa furtunilor crizei.

În acest tablou al disperării, cu o ramă de cacao, sărmanul priveşte jilav şi simte cum deznădejdea îi sleieşte puterile. Nici puterea de revoltă nu-i prea mare. Săracul e dus cu cobiliţa la munte, iar acasă valurile, malurile îi distrug toată agoniseala de-o viaţă. Când vede ce spune Videanu, că a muncit şi şi-a putut permite să-şi construiască o casă, îi vine să-şi ia câmpii, nici de înjurat nu mai are forţă.

În ce ţară din lume, un ministru de finanţe îşi permite să spună că cel căruia nu-i convine regimul fiscal poate să plece? Dar onorabilul domn nu trăieşte din banii publici? Dacă ar pleca toţi cei rămaşi din ce şi-ar mai construi, Onorabilul, Mişelul, bugetul de stat? Ar fi ca un ovul stinger în calea unui fecundator dezinteresat.

În acest cadru al dispreţului faţă de contribuabil şi al contestărilor tot mai vehemente a conducătorilor, ni se cere dintr-o anumită tribună, cu asemănări de criptă şi vederi spre malurile de verdeaţă, unde nu-I suspin şi nici durere, să ne încolonăm în lanţuri de solidaritate. Cam ca la Auschvitz. Pentru că aşa vrea Fuhrerul.

De ce să plătim la fondurile de solidaritate, noi cei care ne-am asigurat casele, suntem cu taxele la zi, fiind tot mai împovăraţi de accizele mincinoase şi TVA-urile cu chip de SUV ruseşti? Suntem noi mai fraieri?

De ce nu îşi vând iei proprietăţile obţinute prin jaf, de ce nu aduc înapoi banii din conturile străine, de ce iau cele 4 miliarde de dolari de la devalizatorii BANCOREX?

Când voi auzi cum cade şi suspină mercurialul şpăgii, când Armia portocalie îşi va face valiza, atunci mă voi mai gândi dacă mă înscriu în lanţul de solidaritate.

Oricum vremea în care oamenii udau vagonul în care se transporta trupul suferind al Reginei Maria rămâne de poveste. Când arşiţa era prea mare, cei mulţi credeau că aşa o vor ajuta pe iubita lor suverană. Timpurile în care o distinsă doamnă a spiritualităţii rurale îşi făcea cruce în cerul gurii pentru a nu spune nimic despre bravii din Munţii Făgăraş a apus. Timpul în care mulţimea săruta şinele de tren la plecarea Regelui în exil rămân în mitologia populară. Acele clipe de înălţare colectivă când sufletul lui Corneliu Coposu se ridica la cer s-au ascuns demult în amintiri.

Ca să existe o stare de solidaritate “ asta o ştie orice psiholog de la FF “ trebuie să se creeze condiţiile de mediu. Dar când îmbogăţiţii rănjesc din 4×4 şi ne sfidează din balcoanele tupeului fără margini e imposibil de realizat această concordie. Din bun simţ, ar trebui să ştie şi ei că nu orwellian se poate conduce o ţară ce se vrea democratică. Dacă ei, stăpânii vor altceva, să ne treacă prin forţă în lanţul solidarităţii. Şi atunci să vedeţi cum ştim iar să-i popim.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.