Home Actualitate La revenirea lui Ponta din Caraibe, PSD lansează campania ‘Vacanta în România’

La revenirea lui Ponta din Caraibe, PSD lansează campania ‘Vacanta în România’

by I. B.

În ziua în care premierul Victor Ponta a revenit la muncă după o vacanţă petrecută în Caraibe, Claudia Țapardel, eurodeputată PSD și copreședintă a Intergrupului pentru Dezvoltarea Turismului European, a anunţat că a inițiat campania online #VacantainRomania, un demers prin care îi îndeamnă pe turiștii români să promoveze cele mai frumoase destinații de vacanță din țara noastră.

‘Campania #VacantainRomania este un apel pe care l-am făcut către toți cei care își petrec zilele libere în România. Eu însămi am avut parte de câteva zile pline de distracție pe litoralul nostru, la Mamaia, în prezent sunt în Delta Dunării, un adevărat paradis pe care îl avem aici, în România, și îmi mai propun să fac o drumeție în perioada următoare în Munții Apuseni. Tocmai de aceea, îi invit pe români să promoveze, prin fotografiile făcute în timpul vacanțelor lor, valoarea și frumusețea turismului românesc. Fie că s-au aflat la mare sau la munte, în Delta Dunării sau în Transilvania, m-a bucurat foarte tare să văd că sunt atât de mulți români pasionați de locurile pe care le vizitează, oameni mândri de ce poate oferi țara noastră turiștilor din întreaga lume’, a precizat Claudia Țapardel.

‘Voi continua să implic românii în promovarea turistică a României pentru că mai sunt încă foarte multe locuri superbe din țara noastră care au nevoie de o promovare intensă, prin orice mijloace. Intenționez să expun la finalul acestei campanii un album cu toate fotografiile de vacanță în România. Am primit numeroase imagini cu care pot să mă întorc foarte mândră la Bruxelles în această toamnă’, a mai spus Claudia Țapardel.

Campania online funcționează prin intermediul hashtag-ului #VacantainRomania. Astfel, fiecare fotografie de vacanță pe care utilizatorii Facebook o postează cu acest hashtag se înscrie automat în campanie. De asemenea, publicul mai are posibilitatea de a trimite fotografiile direct eurodeputatei Claudia Țapardel, printr-un mesaj privat pe Facebook la adresa www.facebook.com/ctapardel.

vaCANTA IN ROMANIA

You may also like

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai recente

Actualitate

Economie

Stiinta

@2023 – Expres Magazin. Toate drepturile, rezervate.