Home Actualitate Klaus Iohannis sare în apărarea presei. Președintele cere reexaminarea legii privind interzicerea publicității la medicamente

Klaus Iohannis sare în apărarea presei. Președintele cere reexaminarea legii privind interzicerea publicității la medicamente

by George Avram

Președintele Klaus Iohannis cere reexaminarea legii prin care  interzicerea reclamelor la medicamente, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale.

Iohannis a făcut trimitere, în cererea formulată, la mai multe directive europene în domeniu.

Jurnaliștii au comentat această lege ca fiind clar în defavoarea presei, televiziunile fiind afectate direct de aceste reglementări.

”În mod cert, promovarea prin intermediul publicității în mass-media audiovizuală a unor tipuri de medicamente trebuie supusă unor condiții restrictive, dar proporționale cu drepturile constituționale, condiții enunțate atât de Directiva 2001/83/CE de instituire a unui cod comunitar cu privire la medicamentele de uz uman, cât și de Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, prin care s-a transpus respectiva directivă. Subliniem că jurisprudența europeană (Hotărârea CJUE din 11 decembrie 2003, în cauza C- 322/01, Deutscher Apothekerverband) a stabilit fără echivoc caracterul exhaustiv al normelor cuprinse în directiva menționată, în ceea ce privește publicitatea la medicamente și, prin urmare, în această materie statele membre nu pot adopta norme mai restrictive și nici norme cu un conținut diferit”, se arată în cererea de reexaminare.

Acum, legea urmează să ajungă în Parlament pentru a fi pusă în acord cu solicitările președintelui, actul normativ urmând a fi transmis apoi, din nou, către promulgare.

Șeful statului are și posibilitatea de a ataca această lege la Curtea Constituțională.

You may also like

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai recente

Actualitate

Economie

Stiinta

@2023 – Expres Magazin. Toate drepturile, rezervate.