Klaus Iohannis anunță ce se vaa întâmplaa după ce va trece moțiune de cenzură.

 „Îmi doresc foarte mult ca moțiunea să fie încununată de succes. Acest guvern eșuat, în derută trebuie să plece acasă, iar voi sunteți cei în jurul cărora se va construi un guvern de tranziție până la parlamentare”, a spus miercuri președintele, la reuniunea liberalilor din București și Ilfov.

Cele mai importante declarații:

  • Foarte mulți se întreabă când începem, începem prima fază mâine după ce cade guvernul Dăncilă.
  • Vreau să fie foarte clar ca să nu capete glas cârcotașii: îmi doresc foarte mult ca moțiunea să fie încununată de succes. Acest guvern eșuat, în derută, trebuie să plece acasă, iar voi sunteți cei în jurul cărora se va construi un guvern de tranziție până la parlamentare.
  • Cum am ajuns să avem un guvern care face atâta rău României? PSD a condus marea majoritate a anilor din ultimii 30 de ani, ce și-au permis în ultimii 3 ani e nemaivăzut și nemaiauzit
  • PSD a ajuns la putere după alegeri pentru că lumea nu s-a dus și poate și noi puteam să lucrăm mai mult, să fim mai convingători. Poate de data asta reușim un pic mai mult pentru că ne-au săturat de acest PSD care au promis marea cu sarea și după ce au ajuns la putere s-au apucat să facă ce știu mai bine: să destructureze și acapareze marile sisteme publice. Au realizat ceva inimaginabil, o involuție a României într-o perioadă în care am fi avut atâtea șanse de dezvolatare.Am fi putut, dacă nu ne-ar fi împiedicat acest PSD, să fim în același rând cu marile nații ale Europei
  • PSD a intrat din prima zi de guvernare pe contrasens cu românii.
  • Nu-mi place să mă laud dar dacă tot ne-am uitat la filme video pe cei doi elefanți de la început i-am alungat. Nici amnistie și grațiere n-au reușit, nici codurile penale n-au reușit să le strice cum și-au imaginat. Nu pentru că le-a venit mintea la cap, m-am suit eu în capul lor.
  • A mai rămas treaba cu secția specială de rezolvat, o s-o rezolvăm și pe asta.
  • PSD-iștii au încercat să se răzbune pe români. Pe 10 august, români pașnici s-au dus în Piața Victoriei si au fost întâmpinați de jandarmi echipați pentru război urban.
  • Eu îmi doresc ca toate aceste alegeri să le câștigăm împreună. Împreună pentru o Românie normală, cu instituții care pun în centrul preocupării cetățeanul, pentru o justiție dreaptă, pentru o educație performantă, pentru autostrăzi, spitale și școli noi, pentru respectul pentru români. Este prea mult ce-mi doresc eu pentru românii mei, pentru țara mea? Nu, fiecare român își dorește și are dreptul să trăiască și să muncească într-o Românie normală, s-o facem. La treabă, dragii mei!
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.