Home Actualitate Klaus Iohannis a fost dat de gol

Klaus Iohannis a fost dat de gol

by Sorin Rosca Stanescu
Eram tentat sa cred ca presedintele Klaus Iohannis nu are un consilier politic. Pentru ca, pana acum, pur si simplu nu am observat ca actiunile sale in planul politicii interne sa fi fost, in prealabil, bine analizate si atent orchestrate. Dar iata ca are. Si deodata mi-am amintit, se numeste Stefan Laurentiu si, timp de zece ani, a functionat pe langa Ambasada Statelor Unite la Bucuresti. Tot in calitate de consilier politic. Ei bine, printr-un interviu acordat nu mediei romanesti, ci agentiei Reuters, Laurentiu Stefan devoaleaza, cu o lipsa maxima de prudenta, intentiile presedintelui. Si, prin aceasta, ii face un mare rau.

Nimic nu cred ca este intamplator atunci cand acte politice savarsite la varf isi produc efectele. Nu am cum sa nu fac o legatura intre afirmatiile lui Laurentiu Stefan, vizand, intentiile presedintelui Klaus Iohannis de a se implica major in desemnarea, dupa alegerile parlamentare, a unui anumit tip de premier si Ambasada Statelor Unite, unde acelasi Laurentiu Stefan a servit, timp de zece ani, in calitate de consilier politic.

Ce spune domnul Laurentiu Stefan in interviul acordat agentiei Reuters? Domnia sa face o analiza si, in acelasi timp, o prognoza a rezultatelor alegerilor parlamentare. Si asta chiar inainte de a se vedea care este semnalul pe care electoratul il da in alegerile locale. Deja putem afirma ca domnul consilier politic de la Cotroceni – printre primii consilieri numiti de noua administratie – se avanta intr-un experiment extrem de riscant. El sustine ca cele doua mari partide, PSD si PNL, la capatul alegerilor parlamentare, vor obtine fiecare un scor plasat intre 32 si 35%. O predictie uluitoare. Din mai multe motive. Se stie ca, intre altele, scorul de la parlamentare este intotdeauna dat si de rezultatul de la locale, care, cel putin in planul psihologiei colective, are un rol covarsitor. Asta ma face sa presupun ca, in prealabil, domnul Laurentiu Stefan, utilizandu-si intregul arsenal de cunostinte, a facut o predictie asemanatoare si in ceea ce priveste rezultatul la locale. PSD si PNL nu au cum sa obtina fix intre 32 si 35% in toamna, decat in conditiile in care, peste cateva zile, vor obtine acelasi scor politic la locale. In plus, ar trebui ca, in intervalul scurs intre alegerile locale si cele parlamentare , destul de lung in plan politic, sa nu asistam cumva la mutatii majore. Cum ar fi, de pilda, rupturi in PSD sau in PNL.

Inseamna ca domnul Laurentiu Stefan este, din aceasta perspectiva, linistit. Domnia sa crede ca PSD si PNL merg bara la bara. Ca vor obtine un scor relativ egal. Si ca acelasi scor va fi extrapolat in toamna. Si ca, in orice caz, nu va putea fi incheiata o alianta preelectorala, intr-o parte sau in alta, care sa conduca la un scor de peste 50%, atins de dreapta sau de stanga.

Si mai crede domnul Laurentiu Stefan si altceva. Anume ca nici dreapta, nici stanga, cu sau fara aliante preelectorale, nu vor fi capabile, la consultarile de la Cotroceni, sa prezinte o propunere de prim-ministru care sa aiba o sustinere majoritara in Parlament. Si, in aceste conditii, presedintele poate face orice. De pilda, sa numeasca, din nou, un tehnocrat. Poate chiar in persoana lui Ciolos. Si asta in ciuda faptului ca pana atunci, in toamna, strazile patriei vor fi fost ocupate de protestatari.

Interesanta gandire, dar si mai interesant enuntul vizand intentiile presedintelui Klaus Iohannis. Nu stiu de ce, dar am impresia ca pe domnul Laurentiu Stefan l-a luat gura pe dinainte. Si nu numai ca a confundat o intentie cu posibilitatea reala de a o infaptui, dar a si facut public un gand vinovat al presedintelui Romaniei. Pentru ca eu nu cred ca este prea sanatos ca seful statului sa isi doreasca din tot sufletul, impreuna cu consilierul sau politic, care este atat de strans legat de Ambasada Statelor Unite la Bucuresti, ca alegerile, in Romania, sa se soldeze cu un rezultat atat de neclar, incat, indiferent ce ar dori electoratul si indiferent cat s-ar fi compromis ideea de premier tehnocrat, poporului roman sa-i fie varata pe gat, cu de-a sila, o solutie de laborator.

Sursa- corectnews.ro

You may also like

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai recente

Actualitate

Economie

Stiinta

@2023 – Expres Magazin. Toate drepturile, rezervate.