Keanu Reeves este unul dintre cei mai cunoscuți, admirați și iubiți actori de la Hollywood, nu numai pentru talentul lui, dar și pentru felul de a fi, pentru generozitate sa și modestia cu care trăiește. Cu toate că a fost un om încercat nu și-a pierdut busola.
Este cunoscut mai ales pentru rolul din Matrix, film care l-a propulsat în categoria celor mai bine plătiți actori de la Hollywood. Dar nu și al celor mai fericiți. De altfel, presa de peste ocean spune de multe ori că este un bărbat ”trist”. Și tot de atâtea ori vorbește despre gesturile lui generoase.

keanu1
Se știe că echipelor de filmare le face cadouri generoase, donații de zeci de milioane de dolari. Nici pe cascadorii cu care lucrează nu-i uită, fiind cunoscut faptul că în timpul filmărilor din Australia, de pildă, tuturor cascadorilor le-a cumpărat motociclete Harley Davidson.
Nici oamenii simpli nu au fost uitați de-a lungul timpului. Când lucra la The Lake House, a auzit din întâmplare o discuție între două garderobiere. Una se plângea că-și va pierde casa dacă nu plătește douăzeci de mii de dolari. În aceeași zi, Keanu i-a transferat femeii în cont suma respectivă.
Keanu Reeves a donat foarte mulți bani și spitalelor care tratează leukemia, sora lui având această boală.
Este printre putinele supervedete care nu trăiește într-un conac sau pe proprietăți imense.
Viața lui Keanu nu a fost însă tocmai roz, nici în copilarie, nici la maturitate.
A fost abandonat de tată când avea 3 ani, și nu s-au mai regăsit. A avut 5-6 tați vitregi și din această cauză s-a tot mutat din loc în loc. Așa se face că a fost în mai multe licee, unde nu i-a fost deloc ușor, el fiind dislexic.
I-a plăcut să joace hockey, dar s-a accidentat iar visul lui de a merge la Olimpiadă s-a spulberat.
A abandonat liceul pentru a deveni actor. Fiica lui a murit la naștere. Prietena lui a murit într-un accident de mașină. Cel mai bun prieten al lui a murit din cauza drogurilor.
Nu a fost căsătorit niciodată și evită relațiile. Refuză roluri mari dacă i se pare că personajul este prea violent.
Își donează majoritatea câștigurilor.

keanu
A spus despre el: “Îmi pare rău că existența mea nu este prea nobilă sau sublimă”.
În 2010, câteva fotografii au făcut înconjurul lumii. De ziua lui, Keanu a intrat într-o cofetărie și și-a luat o brioșă cu o singură lumânare. Pe care a mâncat-o chiar în fața localului, oferind câte o cafea trecătorilor care se opreau să-i vorbească.
În 1997, Keanu a decis să-și petreacă o dimineață alături de un om al străzii, vorbind, povestind, și tratându-l ca pe un egal.
Keanu Reeves este un milionar care a rămas OM, și un exemplu pentru oricine.
Sursa – http://radiocatch22.com
Poze- facebook/keanureeves

loading...

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.