Majoritatea participanților a părăsit sala congresului, desfășurat la Katowice (sud), când ministrul adjunct de justiție Marcin Warchol a luat cuvântul pentru a vorbi despre reforma pe care ministerul său dorește să o introducă.

Potrivit acestei reforme, membrii Consiliului judiciar național vor fi numiți de parlament, ceea ce constituie, în opinia anumitor juriști, o încălcare a independenței puterii juridice și a separației puterilor, executivă, legislativă și juridică.

Participanții la congres l-au huiduit pe ministru. De asemenea, ei au scandat „Constituția” în timp ce era citită scrisoarea președintelui Andrzej Duda.

Congresul s-a reunit pentru prima dată după prăbușirea comunismului și au participat 1.400 de judecători, avocați și consilieri juridici.

Potrivit judecătorilor, reforma sistemului judiciar propusă partidul aflat la putere și care va fi dezbătută săptămâna viitoare în parlament arată că puterea legislativă și cea executivă caută să preia controlul asupra puterii juridice.

Pentru judecătorul de la Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) Marek Safjan, „societatea poloneză a putut vedea astăzi (sâmbătă) prin acest congres că judecătorii polonezi sunt gata să apere statul de drept, o condiție pentru respectarea drepturilor omului”.

De la instalarea PiS la putere în Polonia în toamna lui 2015, s-au creat tensiuni între mediul juridic și liderul partidului, Jaroslaw Kaczynski, care denunță frecvent „patologii” în sistemul judiciar.

Jaroslaw Kaczynski îi acuză pe judecători în special că nu au epurat din rândurile lor persoanele care au servit fostul sistem comunist.

Sursa-agerpres.ro

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ