În perioada 7-11 noiembrie 2016, în fiecare seară începând cu ora 19:00, programul Festivalului de Muzică Veche București prezintă câte un film dedicat muzicii vechi, cu minunate interpretări muzicale cum ar fi Gustav Leonhardt sau Jordi Savall.

Filmele vor fi prezentate în cele mai frumoase spații de proiecție din București:

7 noiembrie, Institutul Cervantes din București – „Mein Name ist Bach” ne poartă în anul 1747 când compozitorul Johann Sebastian Bach este prezentat regelui Frederick al II-lea al Prusiei.

8 noiembrie, Institutul Cervantes din București – „Tous les matins du monde” se petrece în secolul XVII și prezintă viața unui violonist și compozitor iconic pentru Barocul muzical francez – „Monsieur de Sainte Colombe”.

9 noiembrie, Centrul Național de Arta Tinerimea Română, „Le roi danse” unde Regele-Soare, mânat de două mari pasiuni, instaurarea monarhiei absolute după decade de războaie civile și religioase și măiestria artistică în arta dansului se împletesc într-o capodoperă artistică.

10 noiembrie, Universitatea Națională de Muzică București, Studioul de Operă, „Farinelli”, un film dramatic care ne transpune în culisele operelor din acea vreme.

11 noiembrie, Cinema Elvira Popescu, Institutul Francez – „The Chronicle of Anna Magdalena Bach”, o cronică a vieții lui Johann Sebastian Bach, lipsită de dramatism. Povestea este spusă de soția lui J.S. Bach.

 

Scopul principal al ciclului de evenimente constă în strângerea de fonduri pentru restaurarea clavecinului istoric Ruckers – Taskin aflat în patrimoniul Muzeului Național Peleș, iar contravaloarea biletelor achiziționate va fi integral dedicată acestui demers.

Biletele pentru Movie Gala for Clavecinissimo pot fi achiziționate la prețul de 35 de lei pentru fiecare eveniment, mai puțin filmul de la Elvira Popesco și sunt disponibile pe Eventim.ro și pe Kompostor.

 

Ajuns la cea de-a XI-a ediție, Festivalul de Muzică Veche București a devenit al doilea festival cultural al Bucureștilor (conform „Barometrului”, respectiv „Studiului” de consum cultural realizate de Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală și ARCUB) și cel mai important eveniment dedicat muzicii vechi din sud-estul Europei.

Festivalul se desfășoară pe parcursul lunii noiembrie și este dedicat descoperirii „Noutății muzicii vechi”. Programul din acest an (1-28 noiembrie) conține trei serii de evenimente conceptuale dedicate muzicii vechi (medievală, renascentistă, barocă, bizantină, gregoriană).

Informații complete despre program, artiști, bilete și abonamente se găsesc pe website-ul acestuia: www.earlymusic.ro

 

 

 

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ