(13 februarie 1932, Beiuş, judeţul Bihor-26 ianuarie 2016, București)
Absolventă a Şcolii Pedagogice, studentă la Facultatea de Filosofie
A fost arestată în 13 decembrie 1951. La 3 ianuarie 1953 a fost condamnată la 6 ani închisoare corecţională de Tribunalul Militar Teritorial Oradea pentru „uneltire contra ordinii sociale”.
A fost încarcerată la penitenciarele Oradea, Jilava şi Mislea pentru doi ani de zile, iar după eliberare i s-a fixat domiciliu obligatoriu la Beiuş.
După eliberarea din închisoare a suportat numeroase şicane şi a fost urmărită de Securitate. Reuşeşte după 1964 să îşi finalizeze studiile, absolvind Facultatea de Istorie
Aurora Ille Dumitrescu ne-a părăsit azi, 26 ianuarie 2016.
Dumnezeu să o răsplătească!
. …Eu am avut şi un soi de orgoliu, de încăpăţânare, cum să spun, eu nu m-am plâns niciodată! Aveam un soi de îndârjeală, probabil datorită vârstei… Aveam nouăsprezece ani, când ai idealuri, visezi, şi brusc ţi se taie toate aripile…
Dragă, cum să-ţi spun, noi suntem norocoşi că am scăpat, că suntem vii, foarte mulţi au murit acolo, că puteam muri….Ştii ce se întâmplă, eu am avut la Jilava sentimentul acesta ciudat că te pot omorî într-o clipă…
Interviu cu Aurora Ille Dumitrescu, realizat de Almira Enuță, 24 aprilie 1996, Arhiva de Istorie Orală a Centrul Internaţional de Studii asupra Comunismului, Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei, interviu nr. 293
În anul 1948, când Aurora Dumitrescu avea numai 16 ani, a intrat în vizorul Securităţii. A fost acuzată că face parte dintr-o organizaţie anticomunistă şi că îi ajută pe luptătorii din munţi.
Pentru aceste aşa-zise fapte, a fost arestată trei ani mai târziu de poliţia secretă din Oradea, unde a stat închisă un an. A trecut apoi prin iadul penitenciarelor de la Oradea, Jilava şi Mislea.
Comuniștii au supus-o la umilințe și torturi. „S-au comportat foarte urât. Bătăi, cap spart…Până la cel mai înalt grad, au fost toţi nişte bestii şi nişte sadici. După anul 1990, una dintre fetele care au fost cu mine, o unguroaică, l-a zărit pe unul dintre paznicii noştri care atunci era analfabet, acum era colonel. Prietena mea l-a recunoscut şi i s-a adresat: „Nu îţi este ruşine, porcule? Te recunosc! Şi cizmele tale mă recunosc, nenorocitule!””, își amintește Aurora Dumitrescu.
Sursa- https://www.memorialsighet.ro, digi24.ro
